În istoria agitată a celor peste 45 de ani de comunism, Buzăul aduce o tristă amintire pentru cei care au fost prigoniţi sau închişi pentru ideile politice sau religioase. Chiar în municipiul Râmnicu Sărat, în incinta unui cartier situat lângă gară, a funcţionat timp de 15 ani un colţ de iad. Proprietarii din zonă habar nu aveau că în spatele caselor se afla cel mai terbil lagăr de exterminare inventat vreodată de minţile bolnave ale regimului bolşevic.
Chiar dacă după revoluţia din 1989, seniorul Corneliu Coposu a povestit despre chinurile inimaginabile la care au fost suspuşi deţinuţii politici până în 1963, reparaţia morală a acelor vremuri tulburi a venit abia din anul 2007.
Din vara lui 2007, mai mulţi studenţi şi lectori din ţară şi străinătate au început să ţină prelegeri şi simpozioane în cadrul unei Universităţi organizate anual de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania.
Încă din anul 1947, în puşcăria de la Râmnicu Sărat au fost închişi ca deţinuţi politici ţăranii originari din zona Buzăului care s-au opus colectivizării sau au evitat depunerea cotelor agricole obligatorii.
Apoi au fost încarceraţi membri ai partidelor tradiţionale (PNŢ şi PNL) din aceeaşi zonă, iar din 1957 liderii Partidului Naţional Ţărănesc Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu precum şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu.
Singurul jurnalist buzoian care a reuşit să-i ia un interviu lui Corneliu Coposu, încarcerat şi el timp de 7 ani la Râmnic, povesteşte că în acest loc s-au experimentat cele mai cumplite metode de exterminare.“Am avut privilegiul să-i iau un interviu seniorului Coposu în anul 1994 chiar la dânsul acasă. Am aflat că aici a avut loc un experiment sinistru, unic în România. Deţinuţii erau cel mai mult terorizaţi psihic. Era o metodă cur