Evenimentul cultural, Art Boulevard aduce, pentru două zile, bucureştenilor o serie de evenimente. Muzica bună, expoziţiile şi atelierele de creaţie sunt doar câteva atracţii pentru Centrul Istoric.
Art Boulevard este un eveniment cultural de amploare iniţiat de Asociaţia Culturală "Art, Music & Film" şi de Centrul de Tineret al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Ediţia actuală a acestui eveniment cultural este alcatuită din initiaţiva mai multor tineri şi se va desfăşura pe parcursul a două zile (7-8 octombrie) pe Strada Filitti din Centrul Istoric al Capitalei.
Programul Art Boulevard 2011:
Vineri, 7 octombrie, între orele 18.00 şi 23.00, Strada Filitti găzduieşte demonstraţii Kendama, proiecţii de fotografie urbană şi sport extrem marca H2O, bboy demo, graffiti. Muzica este asigurată de cinci DJ apreciaţi în rândul tinerilor pasionaţi de cultura urbană, dar şi diferiţi ca stil: Dodo, Soulfunk, Dropdread, Charlie Dundeen şi Dan Basu.
Sâmbătă, 8 octombrie, evenimentul reuneşte mai multe ateliere şi asociaţii, dar şi activităţi dintre cele mai variate: o campanie" Free Hugs", o campanie de adopţii animale prin Asociaţia GIA sau atelier de origami (Incubator 107).
De asemenea, vizitatorii Centrului Vechi pot vedea o expoziţie de fotografie asigurată de Asociaţia Euroarte si fotografa.ro, ateliere diverse (pictură pe sticlă, string art şi hand made), un atelier de dansuri irlandeze, trupa de breakdance „Escape Crew", o defilare de modă cu Laura Caraman, Asociaţia IONIKA, Ateliere fără frontiere, Concert de flaut şi poezie (Asociaţia ADSUM), Asociaţia ARAS, Bibliobuzz, ateliere de percuţie prin Asociaţia Macaia, atelier de împletitură ("Fetiţe cu codiţe"), expoziţie de casetofoane şi viniluri, târg de hand made şi accesorii, muzică pe stradă cu All ONE şi DJ Priga şi DJ Kid.