Planul UE de a limita emisiile de CO2 generate de avioane este legal, a declarat joi (6 octombrie) avocatul general al Curţii Europene de Justiţie, ca răspuns la o plângere din partea companiilor aeriene americane.
Un grup de companii aeriene din SUA şi Canada au contestat recent normele UE într-un tribunal britanic. Tribunalul din Marea Britanie a apelat la CEJ pentru sfaturi, iar "opinia legală" a acesteia a fost că UE se află în legalitate cu noile norme - verdictul este așteptat anul viitor, dar urmează, în general, aceeași linie cu cea a avizului juridic.
"Includerea în schema UE de comercializare a emisiilor a tuturor zborurillor companiilor aeriene de la şi către aeroporturile europene este compatibilă cu principiul de posibilităţi egale şi echitabile prevăzute în așa-numitul acord cer deschis", a spus avocatul general.
Includerea emisiilor generate de avioane oferă șanse egale în ceea ce privește concurența, deoarece, altfel, liniile aeriene care au cetăţenia non-UE ar obține un avantaj competitiv nejustificat faţă de concurenţii lor europeni, a mai declarat acesta.
"Mă bucur să văd că opinia avocatului general concluzionează că directiva UE este pe deplin compatibilă cu dreptul internaţional. UE îşi reafirmă dorinţa sa de a colabora în mod constructiv cu ţările terţe pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii", a declarat comisarul pentru schibări climatice Connie Hedegaard.
Avioanele au scăpat până acum de reguli
"Companiile de aeronave au scăpat până acum de reguli, nu au plătit nici măcar TVA pentru kerosenul folosit. Acesta este un efort istoric al UE. Va obliga companiile să cumpere avioane mai eficiente, care ar reduce semnificativ impactul asupra mediului înconjurător," a declarat, pentru Adevărul Europa, Sanjeev Kumar, lobbyist specializat pe probleme de mediu de la compania din Bruxelles E3G.
Asociația