Lipsa ploilor le face viaţa grea atât agricultorilor, cât şi crescătorilor de animale. Văcarii şi ciobanii de la marginea Târgoviştei, din comuna Ulmi, se plâng de faptul că vacile, caprele sau oile nu mai au ce să mai mănânce, în condiţiile în care nu a mai plouat de aproape două luni. Iarba s-a pârjolit de-a dreptul şi din cauza asta a scăzut şi cota de lapte.
Dacă ar fi plouat macăr o dată pe săptămână, animalele ar fi avut ce să mănânce şi iarba nu s-ar fi îngălbenit atât de repede, spun crescătorii de animale. „pământul e foarte uscat iar pe câmp nu mai există iarbă. Animalele nu au ce să mănânce. E dezastru. Chiar dacă o să plouă zilele acestea, situaţia nu se va schimba”, ne-a povestit un văcar.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
Producţia de lapte a scăzut drastic pentru că vacile nu mai au hrana proaspătă. Văcarii stau mai mult cu animalele pe câmp, doar, doar or mai găsi ceva iarbă verde să le mai aline foamea. Nici caprele sau oile nu o duc mai bine pe vremurile acestea. Pământurile sunt pârjolite şi expresia „plec cu animalele la câmp” are acum rol mai mult de recreere decât de îndestulare a pântecelui.
Crescătorii se tem că în curând vor fi nevoiţi să umble la rezerva de fâneţuri adăpositită în grajduri, ceea ce îi va aduce în imposibilitatea de a mai avea cu ce hrăni animalele în mijlocul iernii.