Profesorul Solomon Marcus (86 de ani) vorbeşte despre matematică, poezie, revelaţie, visuri, alcătuiri ale unei vieţi închinate descoperirii: „Dar oare ce-o fi, dacă priveşti mai departe şi mai departe?“, se întreba matematicianul încă din copilărie.
„Adevărul": Sunteţi foarte energic: dezbateri, prezentări, congrese ştiinţifice...
Solomon Marcus: ...Am considerat întotdeauna că una din marile şanse ale vieţii mele a fost aceea de a fi ales această profesie: profesor cercetător în matematică şi toate prelungirile ei, care, pentru mine, merg peste tot.
Aţi mizat pe interdisciplinaritatea aceasta dintre matematică şi tot ceea ce ne înconjoară.
Dar asta a venit în mod natural. Din etapă în etapă m-am trezit că am nevoie de alte şi alte orizonturi. Nu a fost un program, a fost cursul natural al vieţii mele. Când eram elev, pasiunile mele erau literatura şi teatrul. Filosofia iarăşi mă interesa. Matematica am descoperit-o abia la vârsta Bacalaureatului.
Şi a fost un risc asumat: aţi dat la Facultatea de Matematică pentru că vă fascina denumirea disciplinelor, afişate la avizier.
Am făcut acest lucru perfect conştient de riscul pe care mi-l asum. A fost un mare noroc că nu a trebuit să schimb ulterior specializarea.
Dar cum aţi numi această cotitură bruscă şi radicală spre matematică? Fler?
A fost o bănuială. Că s-ar putea ca acolo să se ascundă ceva extraordinar. Doar o bănuială, care s-a confirmat foarte repede. De la primele cursuri de Analiză matematică am înţeles că am nimerit într-un loc care mă aştepta. Am simţit că matematica este studiul proceselor cu o infinitate de etape şi lucrul acesta mă pasiona încă din copilărie.
Cum aşa?
Eram copil de şcoală primară şi la sfârşitul caietelor mele mă apucam să scriu, în mod instinctiv, numerele: 1, 2, 3... Şi eram fa