Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tărâmul zeilor

Publicat in Romania Literara, vineri 7 octombrie 2011 ·

Un biet fir de levanţică, cum i se spune lavandei prin părţile noastre orientale, poate avea puteri nebănuite, dacă e cules în Grecia, fie şi din rondul de flori din faţa Bisericii Sf. Sofia din Salonic. Secretul Greciei, amestecul omogen între ceva primordial, simplu, elemental şi exactitatea tipologică, raţiunea dinamică, puterea integratoare. Miturile Eladei şi credinţa creştină. Areopagul şi Scrisoarea Sf. Pavel către Tesaloniceni.

Apollo şi Sf. Dumitru, de la Salonic. Extreme care se despart violent, dar se conciliază în final. Pe coastele Olimpului, unde urcăm într-o zi, din Litchorou, „oraşul zeilor”, dăm de o mănăstire, Agios Dyonisos, una tipică locului, cupole bizantine, iconostas, dar şi ceva italic, clopotniţa, biforele, arcurile romane. Axionul creştinătăţii răsăritene leagănă amintirea aurie a Bizanţului… Suntem cu Olimpul împădurit, de la o cotă devenit pleşuv, în faţă, masiv impresionant de compact, cu vârful Mytikas la 2913 metri. Locuinţa lui Zeus. Am urcat până la un mic platou, de acolo se mai poate înainta, tot cu maşina, până la refugiile alpiniştilor, apoi începe escaladarea propriu-zisă a pereţilor netezi, spre reşedinţa zeilor. Noi stăm la câţiva kilometri de Litochorou, orăşel montan cu străduţe înguste, cu câteva biserici vechi, cu prăvălioare, totul îmi aminteşte de Courmayor-ul italienilor, din Val d’Aosta, dar aici sunt şanse mai mari să coboare, pe ascuns, zeii. Litoralul Mării Egee, de cealaltă parte, se întinde între Plaka, la nord şi Leptokaria, la sud, unde stăm, fericiţi că ieşind din camerele noastre pe terasă avem Olimpul în faţa ochilor… Între muntele mitic şi mare, noi, cei 12 poeţi români, plus juriul, alţi colegi. Juriul va decide cui îi va reveni trofeul turnirului poetic „Cununa de la muntele Olimp”, prima ediţie, organizat de Uniunea Scriitorilor, cu sprijinul mai multor instituţii, ICR, Ministerul Culturii, Al

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 12 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum 9 ore
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

9°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°