Palestinienii au înregistrat o primă victorie diplomatică în drumul lor către o recunoaştere internaţională a statului palestinian independent, prin aprobarea unei recomandări pentru UNESCO de a face din Palestina un membru cu drepturi depline al acestei organizaţii, relatează AFP.
Potrivit unor surse din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, consiliul executiv al acestei agenţii a aprobat cu o majoritate de voturI (40 din 58) o recomandare de a atribui Palestinei acest statut de membru cu drepturi depline.
Patru ţări au votat împotrivă, printre care şi România şi Statele Unite, iar 14 s-au abţinut, potrivit surselor citate. Potrivit Ministerului spaniol de Externe, "nu a fost posibil să se găsească o poziţia europeană comună, iar România, Germania şi Letonia au votat împotrivă. Belgia, Danemarca, Slovacia, Spania, Franţa, Grecia, Italia şi Polonia s-au abţinut.
Recomandarea, iniţiată de grupul ţărilor arabe, va fi supusă votului la sfârşitul lunii, în cadrul Conferinţei generale a UNESCO.
Pentru ca Palestina să obţină un statut de stat membru la UNESCO, Conferinţa trebuie să aprobe recomandarea cu o majoritate de două treimi a celor 193 de membri, cu ocazia sesiunii care va avea loc între 25 octombrie şi 10 noiembrie la Paris. Palestinienii au avut până acum un statut de observator la UNESCO.
România a votat împotriva aderării Palestinei la UNESCO deoarece consideră că acest for nu ar trebui să se antepronunţe într-o problemă aflată în analiza principalului organ decizional al Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate. Explicaţia a fost dată de MAE, joi, după ce AFP a relatat că România, Statele Unite, Germania şi Letonia au votat miercuri împotriva unei recomandări de a atribui Palestinei statutul de stat cu drepturi depline al UNESCO.
"România consideră că UNESCO nu ar trebui să s