Cam așa se vede sefeul românesc, dacă faci un pas în spate și reușești să ai o perspectivă cît de cît. Avem prozatori în România care debutează în volum înainte de a împlini 30 de ani. Se pare că, oricum, sînt condamnați la debutul direct în volum pentru că, așa cum am mai spus-o, revistele literare au devenit reviste despre literatură și nu de literatură, puține fiind acelea care mai publică proză (că poezie se mai publică... poate pentru ocupă mai puțin spațiu).
În general revistele care publică și proză sînt editate tot de tineri scriitori, din impulsul acela care te face să înființezi o revistă pentru că pe piața nu există nici o alta pe gustul tău. Sau care să publice ceea ce ai dori să citești într-o revistă. Una dintre ele este Egophobia, care publică, număr de număr, proză scrisă de tineri. Ba o mai publică și bilingv, română-engleză, punînd-o astfel la dispoziția cititorilor din toată lumea. Dar Egophobia este o excepție. Regula este aceea: recenzii, articole, anchete, interviuri, eseuri. De unde să-și aleagă editurile debutanții asupra cărora să se oprească, pe care să-i publice în volum?
În SF lucrurile sînt ceva mai clare în ceea ce privește publicatul de povestiri. Adică există un singur caz de revistă care nu a publicat proză scurtă (Pro-Scris), deși, spre finalul existenței sale, pînă și trimestrialul de critică SF a comis-o, simțind că rolul unei reviste (mai ales atunci cînd acestea nu abundă pe piață) este acela de a inventa scriitori. Sau de a-i menține vii pe cei inventați deja. La ora actuală sînt patru publicații care apar mai mult sau mai puțin regulat (știu că le-am mai pomenit la rubrica asta, dar îmi place să le repet numele, pentru că au fost foarte rare momentele în are au apărut în România patru publicații de F&SF în același timp).
Nautilus, editată de Nemira, lunară, pe net, publică patru-cinci