Paradisul cosmopolit şi temniţa naţională

Instructivă şi deopotrivă amuzantă ancheta DILEMEI VECHI în marginea temei „Uniunea sau naţiunea?” din numărul 398 din 29 septembrie-5 octombrie 2011. Instructivă, fiindcă afli cîteva detalii mai puţin ştiute despre proiectul care a stat la baza creării UE; amuzantă, fiindcă punctele de vedere sunt atît de diferite încît cititorul îşi dă seama că nici unul din cei care ţin să se pronunţe asupra temei nu ştiu cu adevărat ce se va întîmpla cu noi. De pildă, Diana Willis, eurodeputat britanic şi vicepreşedinta Parlamentului European, e de un optimism evident: „Da, Europa se va descurca cu această criză posibil mai bine decît oricine altcineva din lumea asta. Dar are nevoie ca toate instituţiile, guvernele, parlamentele să fie pregătite să coopereze şi, pentru acest lucru, ele trebuie să înţeleagă că ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă. Există pericolul de a ne întoarce la guvernare naţională – dar acest pericol nu este iminent, este doar un scenariu. Eu cred că oamenii pot vedea sau spera că Europa este răspunsul la problemă.” În schimb, Nigel Farage, tot eurodeputat britanic, are altă opinie. „Ştiam că se va sfîrşi printr-un dezastru. Nu poţi forţa state cu politică diferită într-o uniune economică. Am fost foarte norocoşi că în Marea Britanie ne-am dat seama la timp că va fi un dezastru şi nu ne-am alăturat zonei euro. Ne-a trezit la realitate şi ne-a salvat de închisoarea monetară care este moneda euro. Ce se întîmplă acum nu mă surpinde deloc. […] E o construcţie artificială, nimeni nu a cerut-o. Nimeni nu a votat într-un referendum lucruri precum: «vrem să renunţăm la democraţia noastră, la independenţa noastră, vom renunţa la tot ce avem şi vrem ca oameni precum Herman van Rompuy să ne dicteze ce să facem cu viaţa noastră».” Nouă români din zece habar nu au cine e Herman von Rompuy şi poate nici nu vor a