Nu are contracte pentru construcţia de autostrăzi, nu face marje de profit mai mari de 5-10% şi lucrează în special în zona Banatului. Anul trecut a devenit însă al doilea mare constructor cu capital românesc, înregistrând afaceri de aproape 180 de milioane de euro. Business Construct a stat de vorbă cu omul de afaceri care controlează firma timişoreană de construcţii Confort şi a aflat cum a fost pus pe picioare acest business.
Georgică Cornu, omul de afaceri care controlează grupul Izometal Confort, din care face parte şi constructorul timişorean Confort, este în firmă de dimineaţă până la 7-8 seara.
Nu scapă din ochi niciuna dintre firmele sale, deşi grupul Izometal Confort, cu circa 2.000 de angajaţi, desfăşoară mai multe tipuri de activităţi, în domenii din cele mai diverse, de la construcţii, imobiliare, retail şi servicii alimentare până la mass-media.
Care este însă povestea acestui om de afaceri timişorean, care a pus pe picioare un grup cu afaceri de sute de milioane de euro?
Cornu, 56 de ani, a terminat Facultatea de Electrotehnică, dar şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. Revoluţia l-a prins lucrând la Întreprinderea de Aparate Electrice din Timişoara. "Am fost singurul şef de serviciu care a rămas pe post, iar după un an am ajuns director comercial. Nu am fost foarte mulţumit cu această funcţie pentru că trebuia să mint că nu se fac disponibilizări şi că se asigură salariile, or, acest lucru nu se întâmpla, astfel că am plecat la fosta fabrică de autoturisme din Timişoara, tot ca director comercial, unde am stat încă un an", îşi aminteşte antreprenorul timişorean.
În condiţiile în care România încerca în acei ani să facă trecerea spre economia de piaţă, iar din ce în ce mai mulţi români încercau marea cu degetul intrând în sectorul privat şi înfiinţând diferite firme, Cornu a decis să facă acelaş