Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că este convins că USL va câştiga alegerile de anul viitor, dar a spus că este îngrijorat de ce va trebui să facă după, în condiţiile în care România nu a fost niciodată după 1989 atât de distrusă din punct de vedere social, economic şi politic.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că pentru reconstruirea României este nevoie de un "efort naţional", cum a fost în decembrie 1989 împotriva statului comunist, numai că acum lupta se dă împotriva "statului mafiot", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu sunt îngrijorat de alegerile de la anul, că vor fi comasate sau separate, că vor fi într-un tur sau două. Eu sunt convins că vom câştiga alegerile. Dar sunt foarte îngrijorat de ce va trebui să facem după. România nu a fost niciodată după 1989 atât de distrusă din punct de vedere social, economic şi politic. Or ca să reconstruieşti România e vorba de un efort naţional, aşa cum a fost necesar în decembrie 1989 ca să scapi de ceea ce este astăzi un stat mafiot. Am tot auzit de la cei de la PDL de statul asistenţial sau social, care a fost înlocuit în ultimii doi ani de statul mafiot. În România statul este cel care te fură cel mai mult, te şantajează dacă ai o afacere, statul îţi taie orice speranţă de a găsi un loc de muncă. Acum, la fel ca în '89, când am luptat cu toţii cu statul comunist, trebuie să luptăm acum cu statul mafiot. Nu este o bătălie uşoară", a spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că acest stat mafiot de care vorbea este "patronat de Boc şi Băsescu".
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că este convins că USL va câştiga alegerile de anul viitor, dar a spus că este îngrijorat de ce va trebui să facă după, în condiţiile în care România nu a fost niciodată după 1989 atât de distrusă din punct de vedere social, economic şi polit