Draga mea Nadia, sper ca rîndurile mele să vă găsească bine, pe dumneata şi pe Anna Andreevna, iar pe Osip Emilievici, pur şi simplu acasă, plictisindu-se... M-au îndurerat cuvintele tale, am văzut cu ochii inimii cizmele „umaniştilor“ călcînd peste manuscrisele şi lucruşoarele voastre, l-am văzut pe Osip Emilievici mîncînd acel ultim ou fiert înainte de a dispărea în beciuri, şi pe umanistul amator aşteptînd toată noaptea sosirea profesioniştilor. Într-adevăr, previziunile optimiste ale lui Gumiliev par a se îndepărta din ce în ce de realitate: „Osip, tu vei muri în pat“. Îndrăznesc însă a-mi păstra optimismul, eu, cel ce trăieşte într-o epocă în care moartea în pat e oarecum mai des întîlnită decît cea în beciurile diverşilor „Vasia“... Aşa că-i trimit lui Osea aceste rînduri, cu speranţa că-l vor găsi deja acasă... Citeam, în seara trecută, cartea despre îmbătrînire a austriacului supravieţuitor, cînd în mintea mea s-au alcătuit cîteva conexiuni aparent surprinzătoare. Aş vrea să le vorbim împreună, aşa cum o facem în fiecare noapte de vară indiană. „Eternitatea arată ca Marea Nordului în zilele fără adiere, dar ceţoase, atunci cînd marea şi cerul înnegurat se contopesc fără să formeze linia orizontului. Ceea ce raportez la o eternitate lipsită de semne, cenuşie ca marea, raportez la un nimic, iar ce se raportează la nimic e nimicit în cursul acestui act al nonraportării.“ Ei bine, ştiind tu, Osea, meteahna mea de a rămîne fixat asupra unei imagini, aproape ignorînd ideea, m-am trezit instantaneu în tărîmul unui poem de-al scumpei noastre Anna Andreevna. Iar prin acel poem pe care tu, dragul meu, nu-l vei citi vreodată, am coborît în propria groapă de fundaţie, în acea groapă jungiană unde palpită Mîncătorul de oameni. Imaginea unei Mări a Nordului a fost întotdeauna imaginea arhetipală a Iadului pentru umilul tău servitor: cenuşiul înnegurat al apei fără de