Bărbatul lucra în curtea firmei de pavaje din Petreşti, în momentul în care un motostivuitor i-a trecut peste piciorul stâng. Tânărul de 27 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia.
Accidentul de muncă a avut loc sâmbătă, în jurul orei 10, la firma Elis din Petreşti, judeţul Alba. Din raportul preliminar întocmit de poliţişti rezultă că victima, un tânăr de 27 de ani, lucra în curtea societăţii comerciale.
Deocamdată, nu se ştie din ce cauză, bărbatul a fost surprins de un motostivuitor, care i-a trecut peste piciorul stâng. Tânărul s-a ales cu laba piciorului zdrobită şi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
Călcat de două ori de motostivuitor
Inspectorii de muncă şi poliţiştii au demarat o anchetă pentru a afla dacă muncitorul a fost obligat să lucreze în condiţiile care au generat accidentul sau a făcut o imprudenţă şi nu a luat în calcul pericolele la care se expune.
„Deocamdată, accidentul de muncă este cercetat de conducerea unităţii. Noi aşteptăm să vedem care este evoluţia medicală a tânărului. Râmâne de văzut de câte zile de spitalizare este nevoie pentru recuoerare şi dacă bărbatul va rămâne sau nu cu invaliditate în urma acestui accident. Din cercetarea la faţa locului s-a stabilit că cel care a condus motostivuitorul l-a lovit cu utilajul peste piciorul stâng de două ori: o dată când a dat cu spatele şi încă o dată când a executat o manevră similară în faţă. Aşteptăm să vedem care este verdictul medicilor“, a explicat Dorel Fiţ, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba.
Dacă în urma cercetărilor se va dovedi că patronul societăţii Elis nu a respectat normele de muncă, pe numele său s-ar putea deschide dosar penal.