România este şi va fi un pilon al stabilităţii regionale şi globale, un participant dinamic la asigurarea şi dezvoltarea mediului de securitate, a declarat şeful SMG, generalul Ştefan Dănilă la AP NATO.
”Din această perspectivă, România va deţine în continuare un rol important în ecuaţia stabilităţii şi securităţii euroatlantice, iar rolul şi locul său sunt date atât de poziţia geostrategică pe care o are în sud-estul Europei şi de necesitatea impunerii unui climat sigur şi stabil în această zonă măcinată de conflicte îngheţate, prejudecăţi şi traume, cât şi de asumarea responsabilităţilor şi angajamentelor politico-militare în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale de securitate”, a declarat şeful SMG, citat de Agerpres.
”În prezent, circa 2.900 de militari execută sub comanda NATO, UE şi ONU un larg spectru de misiuni în teatrele de operaţii. Cifra se situează aproape de nivelul maxim posibil sustenabil şi evidenţiază aportul substanţial al României ca stat contributor, şi nu consumator de apărare”, a adăugat şeful Statului Major General.
România este şi va fi un pilon al stabilităţii regionale şi globale, un participant dinamic la asigurarea şi dezvoltarea mediului de securitate, a declarat şeful SMG, generalul Ştefan Dănilă la AP NATO.
”Din această perspectivă, România va deţine în continuare un rol important în ecuaţia stabilităţii şi securităţii euroatlantice, iar rolul şi locul său sunt date atât de poziţia geostrategică pe care o are în sud-estul Europei şi de necesitatea impunerii unui climat sigur şi stabil în această zonă măcinată de conflicte îngheţate, prejudecăţi şi traume, cât şi de asumarea responsabilităţilor şi angajamentelor politico-militare în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale de securitate”, a declarat şeful SMG, citat de Agerpres.
”În prezent, circa 2.900 de milita