Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum şi-a petrecut Steve Jobs ultimele luni din viaţă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

După ce a aflat că nu mai poate face nimic pentru a scăpa de boală, Steve Jobs şi-a petrecut timpul primind ultime vizite de la prieteni, dând sfaturi despre noul iPhone şi consultându-şi biograful. Sursa: REUTERSSursa: REUTERS

1 /.

Acasă la Steve Jobs, în ultimele luni, a avut loc un adevărat pelerinaj. O amplă relatare a ultimelor săptămâni din viaţa co-fondatorului Apple, publicată în ediţia online de cotidianul „New York Times”, descrie, în amănunt, cum acesta şi-a pus în ordine afacerile şi şi-a luat rămas bun de la cei mai apropiaţi prieteni şi colaboratori.

„În ultimele câteva luni, un val constant de vizitatori au venit în Palo Alto, California, şi au sunat acasă pe numărul unui vechi prieten pentru a întreba dacă se simte în stare să-i primească, probabil pentru ultima dată”, scriu jurnaliştii americani. Nu putea fizic să-i vadă pe toţi. Dar şi-a dedicat timpul pentru a pune în ordine tot ce urma să lase în urmă, scrie publicaţia americană.

Pelerinaj

În februarie, Jobs a aflat că lupta sa cu cancerul era pierdută. Le-a dat vestea, discret, unor prieteni care, la rândul lor, le-au şoptit teribila informaţie altor cunoscuţi. „Aşa a început un adevărat pelerinaj”, scrie „New York Times”

„Poate Steve să se întâlnescă cu noi?”, întrebau zeci de cunoştinţe, la telefon. Soţia lui Jobs, Laurene, a fost cea care a trebuit să se scuze, recunoscând că soţul ei era deja prea slăbit pentru a mai urca scările din propria casă. Mai avea energie doar pentru a-şi lua rămas bun de la cei dragi. Până să cadă la pat, a onorat însă câteva întâlniri importante.

„Domnul Jobs şi-a petrecut ultimele săptămâni – aşa cum şi-a petrecut întreaga viaţă - ţinând sub control deciziile pe care trebuia să le ia. Şi-a invitat un prieten apropiat, doctorul Dean Ornish, să mănânce împreună sushi la unul dintre restaurantele sale preferetate, Jin Sho din Palo A

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°