Autorităţile americane din oraşul North Beaver, Pennsylvania, caută un grup de hoţi care au reuşit să fure un pod întreg, după ce l-au demontat.
Podul metalic, de 15 metri lungime şi şase metri lăţime, a fost demontat şi furat, cel mai probabil pentru a fi vândut pe componente de fier vechi, conform CNN.
Astfel de furturi nu sunt noutăţi în Statele Unite, dar numărul cazurilor a crescut, pe fondul agravării crizei economice.
Autorităţile locale afirmă că podul este evaluat la circa 100.000 de dolari şi a fost dezmembrat între 27 septembrie şi 5 octombrie.
Podul se află într-o zonă împădurită, cu o populaţie de 4.000 de locuitori, la 75 de kilometri nord de Pittsburgh.