Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destinaţii turistice pentru întârziaţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Cei care n-au putut pleca în vacanţă vara au acum la dispoziţie staţiunile balneare din România sau destinaţiile exotice din străinătate. Agenţiile de turism din Târgovişte au pregătite diferite oferte, atât pentru petrecerea timpului, cât şi pentru recuperare medicală.

Târgoviştenii care au ratat concediul de vară sau care preferă toamna pentru vacanţe au la dispoziţie mai multe oferte din partea agenţiilor de turism. Ele se axează pe programele balneare, dar propun şi alte destinaţii, preferate în general de români. Tarifele cresc o dată cu distanţa şi serviciile incluse în pachetele propuse.

Staţiunile balneare sunt cele mai la îndemână în acest anotimp

Cele mai multe oferte în extrasezon vizeză staţiunile balneare. „Au tarife mici şi o poziţie geografică avantajoasă pentru toamnă, fiind astfel preferate atât pentru petrecerea timpului liber, cât şi pentru recuperare medicală”, explică Adrian Stan, director de marketing al agenţiei Eurotravel Târgovişte. „Pachetele sunt de şapte noţi şi variază între 400 şi 700 de lei pentru România. Ofertele pentru străinătate sunt mai ridicate, pornind de la 350 de euro pentru şapte nopţi într-o pensiune şi crescând la hotelurile bune. Ca destinaţii, propunem Bulgaria şi Austria”, adaugă Adrian Stan.

Programele balneare şi de refacere sunt şi recomandarea reprezentanţilor agenţiei Blue Moon Travel. O săptămână la un hotel de trei stele costă 330 de lei de persoană şi include şase nopţi cazare, mic dejun şi două şedinţe de tratament. O altă ofertă include nouă nopţi de cazare şi tratament şi costă 750 de lei de persoană. Aceste programe sunt valabile până în luna decembrie.

Agenţia BTT Târgovişte desfăşoară de asemenea aceste programe speciale pentru staţiunile balneare. Pe lângă cele enumerate, există şi unul pentru cei cu probleme cardiace. 12 zile la Covasna, cazare şi pasiune completă costă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 7 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum 5 ore
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 11 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum 9 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 9 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum 4 ore
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 8 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 9 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

14°/22°
mie.

13°/17°
joi

12°/20°
Iasi
acum

lun.

7°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
joi

11°/14°
Constanta
acum

lun.

8°/13°
mar.

12°/16°
mie.

8°/11°
joi

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/19°
mar.

10°/17°
mie.

11°/17°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/21°
mar.

10°/18°
mie.

11°/15°
joi

8°/12°