Echipa feminină de gimnastică a păşit ezitant la Mondialele de la Tokyo. Ieri, în calificări, fetele antrenate de Octavian Bellu şi Mariana Bitang nu au reuşit să treacă peste emoţiile concursului şi au ratat chiar la aparatele considerate puncte forte, bârnă şi sol.
"Nicio zi nu seamănă cu alta", sunt cuvintele care ar caracteriza cel mai bine evoluţia de ieri a gimnastelor tricolore. După un antrenament pe podium bun, Ponor & Co nu au reuşit să repete evoluţia în calificări. Multe ezitări, căderi de pe aparat, ieşiri din covorul de la sol şi inexactităţi "taxate" la sânge de arbitre. Cea mai ghinionistă a fost campioana mondială la bârnă, Ana Porgras, care a ratat la trei (bârnă, sol şi paralele) din cele patru aparate la care a concurat. Revelaţia echipei a constituit-o Raluca Haidu, care a făcut un concurs perfect şi are şanse mari să prindă finala la individual compus, în timp ce Ponor a punctat cea mai mare notă pentru echipă, 15.000, la bârnă. Cu un total de 227,228 puncte, România a terminat prima zi a calificărilor în vârful ierarhiei, însă azi vor intra în competiţie China, SUA şi Rusia. România trebuie să se menţină în primele opt echipe pentru a obţine calificarea directă la Londra 2012.
AUTO-MOTO / EVENIMENT
Cadou pentru Udrea
Pilotul Mihai Marinescu a declarat ieri, la sediul MDRT, unde i-a oferit cadou ministrului Elena Udrea trofeul câştigat în cursa de Formula 2 de la Monza, că speră ca în viitor să poată reprezenta România în Marele Circ. "Sunt onorat că sunt susţinut de România şi mă bucur că pot aduce un trofeu ca acesta. Vreau să reprezint România în Formula 1 şi să aduc sportul cu motor mondial în România".
RUGBY
Duel Steaua - Dinamo
După patru luni de pauză, SuperLiga Naţională de rugby se reia astăzi, cu tradiţionalul derby Dinamo - Steaua, care are loc de la ora 15:00 (GSP TV), pe Stadionu