Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai tare ca ARR ori RAR Vezi aici ce „muşchi" va avea noua „Poliţie Rutieră"

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Angajaţii Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, organism recent înfiinţat şi aflat în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, vor avea dreptul să oprească orice autovehicul, care circulă pe drumul public şi este utilizat la efectuarea transporturilor rutiere, precum şi la activitatea de pregătire practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere. Din datele oficiale existente până la acest moment reiese că inspectorii ISCTR „pot opri vehiculele semnalizând regulamentar din poziţia statică în acelaşi mod ca şi poliţiştii rutieri sau din autovehiculul din dotare aflat în mers".

Mai mult decât atât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii au dreptul să folosească autovehicule care vor fi dotate cu dispozitive de semnalizare luminoasă cu mesaje variabile de culoare roşie. În cazul unui control efectuat în trafic asupra unui vehicul destinat transportului rutier de mărfuri şi/sau de persoane, inspectorii au dreptul să verifice atât spaţiul din vehicul, destinat conducătorului auto, cât şi în spaţiul din vehicul destinat transportului respectiv. „În cazul transporturilor rutiere de mărfuri, inspectorii au dreptul să verifice concordanţa dintre înscrisurile din documentele de transport şi mărfurile transportate. În cazul transporturilor rutiere de mărfuri suspectate a fi mărfuri periculoase, inspectorii au dreptul de a preleva mostre care vor fi transmise spre analiza laboratoarelor autorizate. În cazul transporturilor rutiere de persoane, inspectorii au dreptul să verifice concordanţa dintre înscrisurile din documentul de transport şi identitatea persoanelor transportate, precum şi legitimaţiile de călătorie ale acestora, după caz", potrivit datelor oficiale. La efectuarea controlului la sediul întreprinderilor, operatorilor de transport rutier în legătură cu activităţile de transport r

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 2 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

O fetiță s-a curentat pe un patinoar din Ploiești. Ce spune Poliția

HotNews acum 18 minute
O fetiţă de nouă ani s-a curentat, fără a fi rănită grav, pe patinoarul din centrul Ploieştiului, după ce a atins un indicator amplasat în afara zonei cu gheaţă, la o mică distanţă de balustrada patinoarului. Poliţia a constatat deficienţe la instal

Dughin, ideologul lui Putin, amenință din nou România. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine"

Ziare.com acum o ora
Ideolog al lui Putin şi propagandist al ideologiei Kremlinului, Alexander Dughin, a amenințat că, dacă nu sunt neutre, Europa de Est și România, în special, vor fi ale Rusiei. "Oameni ca Georgescu înțeleg asta foarte bine”, a spus Dughin la o dezbat

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°