FBI este în alertă şi monitorizează cu atenţie capacităţile de spionaj informatic ale Chinei, Rusiei şi Iranului, a declarat directorul Biroului Federal de Investigaţii din SUA, Robert Mueller.
Întrebat de preşedintele Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor care sunt principalele ameninţări în materie de spionaj, Mueller a răspuns: "Cred că am vorbit despre acest lucru şi în timpul altor audieri, dar există state precum Rusia, China şi altele, poate şi Iranul, care au capacităţi pe care le urmărim cu atenţie".
Mueller a precizat, potrivit Mediafax, că, în ultimii cinci ani, au existat zeci de cazuri, de anchete, de procese ale unor persoane care au legături cu China şi care s-au ocupat cu spionajul economic sau transmiterea de informaţii. De altfel, directorul FBI a dat asigurări că riscul atacurilor cibernetice este una dintre "ameninţările cele mai semnificative şi mai complexe pentru Statele Unite", figurând printre priorităţile FBI în anii care urmează.
FBI este în alertă şi monitorizează cu atenţie capacităţile de spionaj informatic ale Chinei, Rusiei şi Iranului, a declarat directorul Biroului Federal de Investigaţii din SUA, Robert Mueller.
Întrebat de preşedintele Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor care sunt principalele ameninţări în materie de spionaj, Mueller a răspuns: "Cred că am vorbit despre acest lucru şi în timpul altor audieri, dar există state precum Rusia, China şi altele, poate şi Iranul, care au capacităţi pe care le urmărim cu atenţie".
Mueller a precizat, potrivit Mediafax, că, în ultimii cinci ani, au existat zeci de cazuri, de anchete, de procese ale unor persoane care au legături cu China şi care s-au ocupat cu spionajul economic sau transmiterea de informaţii. De altfel, directorul FBI a dat asigurări că riscul atacurilor cibernetice este una dintre "ameninţările cele mai semnificat