Se bate palma si din acel moment banutii curgeau. La inceput verificau cu aproximatie si valoarea marfii furate, dar cu timpul nu se mai deranjau. Clientii s-au inmultit si veniturile debordau. Cu sapte sute de lei pe luna, Ionel Catarama tragea mita de coada de la o zi la alta. Patronul sau invirtea milioane si-l folosea mai ales acolo unde era rost sa primeasca cite un pumn in bot. Ca era din cind in cind snopit in bataie mai treaca-mearga, dar sa cumpere si medicamente din cele sapte sute de lei, asta nu era de acceptat. Dupa ultima confruntare cu romii veniti dupa fier vechi, reteta se urca la aproape trei sute de lei. - Sefu', n-am de unde sa... - Te-am angajat pentru treaba asta. Da? - Da, dar erau trei. Aveau sabii si... - Tine doua sute de lei. - Dar... - Nici un dar. Este datoria ta, pentru asta te platesc, nu? Ionel iese necajit si injura viata asta de ciine. Trebuia sa pazeasca un hectar plin cu fel de fel de lucruri depozitate alandala. Nu era noapte sa nu fugareasca hotii care mereu dadeau tircoale. Colegul sau, un zdrahon fioros, nu prea se baga in taraboi. Fluiera si telefona, de regula, dupa ajutoare. Ionel il abordeaza ezitant: - Mai Mitica, pentru sapte sute de lei... - Asta-i meseria, ce sa faci? - Pai, nu te-ai gindit...? - La ce? - Stii ce hot este patronul, nu? - Stiu. - Ce-ai zice sa traim si noi bine? - As zice ca ar fi grozav. De atunci, Ionel si Mitica s-au pus la pinda pina au prins un rom la furat. Cu tot cu caruta l-au prins. - De ce sa nu traiti si voi bine? spune hotul intinzind niste bani. - Cit? intreaba cei doi intr-un glas. - O mie de lei. - Dar in caruta ai marfa de cinci mii, cel putin. - Va mai aduc o mie. - Dar lasi caruta aici. Tiganul alearga si peste citeva minute revine. - Dau cinci mii daca imi dati niste tabla de cupru. Se bate palma si din acel moment banutii curgeau. La inceput verificau cu aproximatie si valoarea marfii