Forţele NATO din Afganistan au anunţat că au respins cel mai important atac coordonat înregistrat după 2009 în provincia Paktika, la graniţa cu Pakistanul, conform AFP.
Atacul produs vineri, la 10 ani de la declanşarea operaţiunilor americane în Afganistan, a vizat mai multe poziţii NATO din câteva districte.
Circa 25 de insurgenţi au fost ucişi în urma unor atacuri aeriene şi a unor schimburi de focuri, iar un militar ISAF a fost uşor rănit în urma exploziei unei maşini-capcană, la 300 de metri de un post de luptă.
Provincia Paktika este unul dintre bastioanele reţelei Haqqani, reţea strâns legată de talibani şi considerată de SUA drept cel mai activ grup al insurgenţilor afgani, responsabil pentru mai multe atacuri comise în ultima perioadă.