Nu s-a predat şi este de negăsit. În consecinţă, Tudor Sişu este dat în urmărire de Poliţie.
Sişu ar urma să execute efectiv aproximativ un an de închisoare, deşi a primit o condamnare de patru ani pentru consum şi deţinere de droguri. Decizia definitivă a fost luată de instanţa supremă.
Potrivit deciziei de condamnare, Sişu a primit patru ani de închisoare, din care va avea de executat 32 de luni (două treimi) datorită bunei purtări. Din cele 32 de luni i se va scădea perioada în care a stat în detenţie, respectiv aproximativ un an şi jumătate, a explicat, pentru MEDIAFAX, avocatul Mihnea Stoica.
Minuta deciziei a fost comunicată Biroului de Urmăriri din Poliţia Capitalei pentru a fi pusă în executare, dar poliţiştii nu l-au găsit pe Sişu la domiciliu.