Primul tramvai Imperio va circula pe străzile Capitalei în luna martie 2012. Tramvaiul va fi colorat în alb şi verde, va avea patru corpuri, în total lungimea vehiculului fiind de 36,15 metri. Capacitatea va fi de 300 de locuri. Acesta va fi primul tramvai cu podeaua total coborâtă, va fi dotat cu aer condiţionat, camere video, sisteme automate de taxare, uşi duble, locuri speciale pentru persoanele cu handicap, monitorizare video a numărului de pasajeri şi a traseului parcurs şi panouri de informare electronice.
Preţul unui astfel de tramvai este de 2 milioane de euro şi va fi fabricat la Uzina Reparaţii Ateliere Centrale a RATB din strada Doctor Grozovici. Directorul general al RATB, Adrian Criţ, a declarat pentru gândul că " tramvaiul Imperio va fi fabricat în asociere cu Astra Vagoane Arad. În cadrul acestui parteneriat, RATB participă cu spaţiile de producţie, utilităţile şi forţa de muncă, în timp ce Astra Vagoane Arad, deţinătoarea licenţei Siemens şi a documentaţiei necesare, contribuie cu investiţii în amenajarea spaţiilor şi retehnologizarea liniei de producţie tramvaie din cadrul Uzinei RATB, utilizând în acest demers know-how-ul acumulat în domeniul construcţiei de vehicule. Pentru fabricarea prototipului de tramvai Imperio lucrează 20 de angajaţi iar când se va trece la producţia de serie numărul acestora va creşte la 150".
RATB va produce 300 de tramvaie Imperio în 10 ani
Prototipul primului tramvai Imperio fabricat de RATB în colaborare cu Astra Vagoane Arad va fi omologat în luna mai 2012. "Omologarea durează doar două luni pentru că o parte dintre componentele Siemens vin deja omologate iar noi doar le-am asamblat. După omologare se va trece la producţia de serie. Contractul de asociere cu Astra Vagoane Arad prevede ca în zece ani să fabricăm 300 de tramvaie Imperio. Acestea vor fi vândute atât în ţară cât şi în străinătate.