Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorialul „Popa Anatol“, la cea de-a noua ediţie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Cei mai buni culturişti vor face show la Teatrul Popular „Aurel Elefterescu“. Există o tradiţie ca în fiecare an, în oraşul de pe malul Borcei să fie organizat acest concurs în memoria lui Popa Anatol, primul antrenor de culturism.

El este cel care a organizat primele competiţii şi demonstraţii de culturism în anul 1991 cu sportivi din toată ţara.

„Memorialul Popa Anatol se va desfăşura pe 8 octombrie 2011, începând cu ora 12.00, la sala Teatrului Aurel Elefterescu. Intrarea este gratuită şi sperăm ca sala să fie plină ca şi în anii anteriori“, ne-a declarat Nelu Başfalion, organizatorul competiţiei. La acest spectacol vor participa peste 40 de culturişti, cei mai buni sportivi, legitimaţi la cele mai importante cluburi din ţară.

Cei mai buni culturişti

Din Călăraşi vor participa şase culturişti, trei seniori şi trei juniori. Din categoria seniorilor vor participa Ciprian Solzaru, care la 16 septembrie 2011 la Bistriţa a câştigat titlul de campionul României la culturism, categoria 65 de kilograme. Iulian Boscornea, care a obţinut la acelaşi concurs, titlul de campionul României la culturism clasic , categoria 171 de centimetri, iar Dragoş Corbu a ocupat locul VI la culturism clasic, categoria 181 de centimetri. Cei trei juniori care vor paticipa la memorialul Popa Anatol sunt: Mihai Dicea, Cristian Chirilă şi Gogu Bojenar.

Premii

În cadrul spectacolului vor fi prezentate mai multe probe, pe parcursul celor patru ore de concurs. Organizatorii promit un adevărat show. Cel care va câştiga concursul va fi premiat cu suma de 2.000 de lei, iar pentru locul I va fi oferită suma de 500 de lei. Câştigătorul locului II va primi 400 de lei, iar cel de pe locul III va fi premiat cu 300 de lei. În timpul memorialului Popa Anatol vor intra în concurs sportive care reprezintă şapte categorii de greutate.

Membru în Legiunea Străină @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro, câştigătorul surpriză al turbulenţelor de pe pieţele globale provocate de tarifele impuse de Trump

News.ro acum 2 ore
Euro a devenit câştigătorul neaşteptat al recentelor turbulenţe de pe pieţele financiare provocate de tarifele comerciale impuse de preşedintele Donald Trump, atingând un maxim al ultimilor trei ani faţă de dolar, în contextul în care Europa este pe

SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

News.ro acum o ora
Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian. Oficiali americani şi uc

Cutremur în România în această dimineață!

Ziua Constanta acum 43 minute
În dimineața zilei de 13 aprilie 2025, la ora 07:21:22 (ora locală a României), un cutremur de mică magnitudine a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Cutremurul a avut o magnitudine de ml 2.2 și s-a produs la o adâncime de

Horoscop pentru duminică, 13 aprilie 2025. Ce ne rezervă astrele de Florii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec În relațiile parteneriale intervin modificări in zilele acestui weekend. Probabil că îți schimbi deciziile privitoare la actiunile comune plănuite mai demult cu partenerul de viata sau, intr-o relatie profesionala apar informații noi care răs

Evanghelia de Duminică: Intrarea Domnului în Ierusalim – Tristețe de Florii?

NapocaNews acum 30 minute
Un articol de: Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană – 13 Aprilie 2025

Două rachete israeliene au lovit un spital din Gaza. Momentul în care pacienții au fost evacuați, filmat VIDEO

HotNews acum o ora
Două rachete israeliene au lovit duminică dimineaţă clădirea principală a Spitaluuil Baptist Arab Al-Ahli din Gaza, provocând distrugeri. Imagini de la fața locului arată momentul în care pacienții au fost evacuați pe paturi de spital mobile, potriv

Tradiţii si obiceiuri în Săptămâna Patimilor

Libertatea acum 9 minute
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, cea care precede sărbătoarea Învierii Domnului, este și cea mai încărcată spiritual perioadă din Postul Paștelui. Săptămâna Patimilor este, de asemenea, una în care încă se mai respectă anumite obiceiuri și tr

Negocieri nucleare cu Iranul în Oman: Casa Albă salută „un pas înainte”

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au salutat „un pas înainte” şi discuţii „foarte pozitive şi constructive” la finalul reuniunii rare de sâmbătă privind programul nuclear iranian, după ameninţările preşedintelui Donald Trump de a recurge la o operaţiune militară în lip

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 11 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Un test de sânge ar putea detecta boala Parkinson înainte de apariţia simptomelor

News.ro acum 2 ore
Cercetătorii au dezvoltat un test de sânge simplu şi „rentabil”, capabil să detecteze boala Parkinson cu mult înainte de apariţia simptomelor, conform unui studiu, citat de The Guardian. Aproximativ 153 000 de persoane suferă de Parkinson în Marea B

Vremea

București
acum

dum.

7°/19°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

5°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

5°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

dum.

3°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

7°/21°
Timisoara
acum

dum.

5°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°