…..În ceata lui Piţi, dai în unu şi ţipă o sută
Mai semnificative decît ancheta DNA-ului sînt jubilaţiile la zi ale celor care ar fi trebuit să moară de frică la arestarea lui Vasile Avram. Au avut, e drept, vocea gîtuită de aşteptare un timp şi li s-au umezit niţel nădragii în fund, pînă ce Avram i-a asigurat că, pentru el, Omerta e legea în absolut, iar ei, la rîndu-le, l-au liniştit, cu cele mai apăsate legăminte publice de solidaritate, ca să-i vedem, în ultima vreme, ieşind de la DNA roşii la faţă şi încîntaţi de sine, ca de la un şpriţ după un Comitet Executiv.
Declaraţiile acestea voioase şi cinice de loialitate, venind atît din partea lui Vasile Avram, cît şi dinspre Mircea Sandu, Dragomir, Piţurcă şi alţi avocaţi de circumstanţă ai cooperaţiei ne spun, mai clar şi mai abrupt ca niciodată, ceea ce ştie de mult toată ţara: se întîmplă încă un nimic. Vorba lui Corleone, se întîmplă un fîs, cît să mai strîmbe un pic din nas şefii de la UE.
Ameninţările cu Ţinutul etnic secuiesc, vizavi de Ţinutul fiscal Naşu-Corleone, e ce-i o banală prezumţie de separare administrativă pe lîngă o enclavă umană de la un cap la altul penală. Fotbalul românesc e stat în stat. România e la cheremul mai multor Ţinuturi politice conduse de baroni şi de satrapi locali, dar nici unul nu sfidează Statul Român în acest chip, la vedere, cu voioşia celor ajunşi definitiv la putere. La puterea totală a banului.
Ce ni se pare nouă, proştilor din tribune, că e revoluţie nu-i altceva decît schimbarea chiloţilor la pauză în teren. Şi ce dacă sînt centrifugaţi un pic naşii? În locul lor urcă finii. Avram nu-i un om, ci un tip de vasalitate. Cînd Mircea Sandu spune că Avram a greşit grăbindu-se să declare una şi alta, noi, cei mulţi, înţelegem ceea ce a vrut de fapt Naşu’ să băgăm la cap: nu faţă de legile statului a greşit, ci faţă de legile nescrise din Federaţie.
