Germania are în acest moment o “lipsa de viziune” în ceea ce priveşte criza din zona euro, susţine preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick. Declaraţia este, indirect, o critică la adresa cancelarului Angela Merkel.
“În urmă cu peste 20 de ani, când blocul estic se prăbuşea, cancelarul german Helmut Kohl dezvoltase o viziune privind modul în care lucrurile ar putea evolua. Ceva asemănător lipseşte în mod stringent astăzi şi cu cât mai mult durează această stare de fapt, cu atât mai scump costă aceasta şi cu atât mai tare se reduc posibilităţile de soluţionare”, a declarat Zoellick într-un interviu oferit săptămânalului WirtschaftsWoche, transmite Agerpres.
“Până la ora actuală, europenii au încercat să-şi regleze problemele prin infuzii de lichidităţi. Nu vreau să adopt o atitudine critică, însă aceasta nu a rezolvat problema, ci doar a amânat-o”, a atenţionat Zoellick, care a avut, joi, o întrevedere cu Angela Merkel.
Zoellick este de părere că soluţia trebuie să vină tocmai dinspre Germania, în condiţiile în care în Franţa se apropie alegerile prezidenţiale, Italia “traversează o zonă de turbulenţe”, iar Marea Britanie nu face parte din zona euro. Mai ales că, potrivit preşedintelui BM, Germania “joacă deja, în virtutea dimensiunilor sale teritoriale, un rol important în Europa”.
Germania are în acest moment o “lipsa de viziune” în ceea ce priveşte criza din zona euro, susţine preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick. Declaraţia este, indirect, o critică la adresa cancelarului Angela Merkel.
“În urmă cu peste 20 de ani, când blocul estic se prăbuşea, cancelarul german Helmut Kohl dezvoltase o viziune privind modul în care lucrurile ar putea evolua. Ceva asemănător lipseşte în mod stringent astăzi şi cu cât mai mult durează această stare de fapt, cu atât mai scump costă aceasta şi cu atât mai tare se re