Slow food nu mai este din anul 1986 doar o sintagmă. Este o mişcare internaţională ce reuneşte peste 100.000 de persoane, în peste 1300 de grupuri.
Din America, în Europa, prin Africa şi India, precum şi în Orientul Apropiat, dar şi Extremul Orient, oameni care venerează hrana, dar nu mâncarea. Este renaşterea plăcerii de a se hrăni a oamenilor şi nu doar activitatea de a prepara, înghiţi şi digera alimente.
Organizaţia non-guvernamentală non-profit Slow Food International a luat fiinţă în anul 1989 la iniţiativa lui Carlo Petrini. Una din poveştile fondatoare este că înfiinţarea unui restaurant de tip fast-food, în localitatea italiană Bra, a coalizat energiile şi interesele unor oameni care vedeau în aceasta un semn că modul de viaţă liniştit, patriarhal, tradiţiile culinare locale, erau atacate frontal. Plăcerea aceea de a lua masa cu prietenii la restaurant, în oraş, era ameninţată de mâncatul pe fugă.
O altă poveste cu tâlc, invocată de Petrini, este legată de o tocană cu ardei, redescoperită într-un restaurant italian. Avea un gust diferit de cel plăcut, încercat cu ani înainte, schimbat pentru că se renunţase folosirea ardeilor locali, în favoarea cultivării ardeilor olandezi. Aţi înţeles ideea? De Slow Food le este frică celor care practică agricultura industrială şi duduie cu motoarele industriei alimentară. Viitorul este al eco-gatronomiei.
Viaţa pe fugă vine la pachet cu mâncatul pe fugă
Reîntoarcerea la plăcerea de a găti. Slow food înseamnă să repui la locul ei, întâlnirea familiei în jurul mesei. Să găteşti în casă şi să îţi faci timp să înţelegi hrana, chimia alimentară tradiţională a pregătirii hranei. Să iei din nou, în bucătărie, toate ingredientele care fac un fel de mâncare gustos, să reduci partea de semipreparate şi preparate ce provin din industria alimentară, pe cât este posibil, să ap