Şase persoane au fost rănite grav, iar alte opt au suferit traumatisme uşoare. Accidentul s-a produs între un autoturism Volkswagen, în care erau trei persoane, şi un microbuz care transporta 14 salariaţi ai unei societăţi.
Accidentul a avut loc sâmbătă, 9 octombrie, în jurul orei 15.00, în comuna nemţeană Horia.
„Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că în timp ce S. Oana, de 34 de ani, din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, conducea un autoturism pe DN 2, având direcţia de deplasare spre municipiul Bacău, în afara localităţii Horia, a încercat să evite coliziunea cu un câine, efectuând o manevră spre partea dreapta a drumului. La efectuarea manevrei de revenire, spre stânga, carosabilul fiind umed, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, condus regulamentar din sens opus de B. Aurel, de 44 de ani, din localitatea Podu Trucului, judeţul Bacău", a spus inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.
Cei trei ocupanţi ai Volkswagen-ului au rămas încarceraţi în autoturism şi a fost nevoie de intervenţia celor de la SMURD pentru a-i scoate din maşină. Şoferiţa şi un pasager au decedat pe loc, iar al doilea pasager la scurt timp după.
Şoferul microbuzului şi alţi cinci pasageri au fost răniţi grav. Alte opt persoane din microbuz au suferit traumatisme uşoare.
„Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Roman", a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.