Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii brăileni învaţă despre importanţa reciclării prin „Olimpiada Deşeurilor”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Acţiunea se adresează elevilor de şcoală primară. Aceştia trebuie să colecteze minimum 200 de kg. de deşeuri electrice şi electrocasnice la nivelul şcolii. Premiile puse în joc sunt atractive şi constau în excursii şi mingi de fotbal, baschet şi volei.

„Olimpiada Deşeurilor" este organizată de o societate de profil din Constanţa în colaborare cu Primăria Brăila. În competiţie s-au înscris 15 şcoli, care au adunat cantităţi importante de deşeuri electrice şi electrocasnice. „Cei mici trebuie să înţeleagă ce înseamnă colectarea şi tratarea deşeurilor. Acesta este scopul acţiunii", a declarat Mirela Rotaru reprezentant al companiei din Constanţa. Confruntarea participanţilor va consta într-un campionat de fotbal care se va încheia mâine.

Echipa câştigătoare va pleca într-o excursie la munte, la castelul Bran. Premiul al doilea este o vizită la hala de tratare a deşeurilor care aparţine societăţii din Constanţa, iar premiul al treilea constă în mingi de fotbal, baschet şi volei.

„Aceste acţiuni sunt binevenite mai ales că suntem judecaţi în fiecare an după obligaţia de a reduce din cantitatea de deşeuri pe care le ducem la groapa de gunoi", a apreciat primarul Aurel Simionescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Doi copii au ajuns la spital, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbuşit peste ei, în Botoșani

HotNews acum 2 ore
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar în momentul prăbuşirii tavanului fals în interior se aflau 13 copii, anunță ISU Botoșani. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează Bulgaria. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe a emis, sâmbătă, o atenționare de călătorie pentru românii care tranzitează sau plănuiesc să călătorească în Bulgaria.

Beijingul propune un „canal verde” pentru exporturile de pământuri rare către UE

News.ro acum 4 ore
China a propus înfiinţarea unui „canal verde” pentru a facilita exporturile de pământuri rare către Uniunea Europeană, a anunţat sâmbătă Ministerul chinez al Comerţului, după ce Beijingul a restricţionat exportul acestora ca răspuns la tarifele amer

Andrew Tate a rămas fără permis, după ce a fost prins conducând cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 6 ore
Andrew Tate a fost surprins sâmbătă de polițiștii rutieri circulând cu 196 km/h într-o zonă cu limită de 50, pe Drumul Național 7, în localitatea vâlceană Bujoreni, potrivit surselor Digi24. Bolidul condus de Andrew Tate, cercetat pentru trafic de p

Unul dintre liderii clanului Pian și fratele mai mic al lui Emi Pian a murit în închisoare

HotNews acum 6 ore
Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în Penitenciarul Jilava, unde era încarcerat, au confirmat surse judiciare pentru HotNews. Potrivit Antena3 CNN, Laurențiu Duduianu a murit după ce a ac

Marșul Bucharest Pride, cel mai cunoscut eveniment al comunității LGBTQ+, se desfășoară azi în Capitală

Gandul acum o ora
Marșul Bucharest Pride 2025, organizat de Asociația Accept, se desfășoară azi, începând cu orele 16:00. Participanții de la parada Pride vor defila de la Guvern până la Parlament, pe traseul Calea Victoriei – Parcul Izvor. Vezi galeria foto 4 poze M

Sorin Grindeanu: „Lucrările la drumul de legătură dintre A1 (Arad – Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%”

Gandul acum 4 ore
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad – Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook. Potrivit ministrului Transpo

Cel mai mare pelerinaj de Rusalii din Europa: peste 300.000 de oameni aşteptaţi la Şumuleu Ciuc

Ziarul Financiar acum 2 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Acesta este considerat cel mai mare pelerinaj din Europa Centrală şi de Est pentru că vin credincioşi din întreaga lume. Unii pelerini au respectat tradiţia şi au

Accident în Vlaicu: mașină lovită de tramvai

Arad24.net acum 3 ore
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin pe Calea Aurel Vlaicu, la Kaufland. Un autoturism a fost lovit de tramvai. În urma impactului, tramvaiul a deraiat. În autoturism s-au aflat două persoane, doi tineri, unul de 19 și unul de 22 de

Nicușor Dan, apel la educație și politici sustenabile după situația de la Praid: „Tragedia ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile”

Adevarul acum 5 ore
Nicușor Dan a transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România. „Tragedia de la Salina Praid ne reamintește dureros cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme”

Vremea

București
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

16°/30°
lun.

19°/31°
mar.

19°/26°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

16°/25°
mar.

17°/25°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

14°/24°
lun.

19°/25°
mar.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

17°/32°
dum.

16°/29°
lun.

15°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

18°/34°
lun.

14°/26°
mar.

13°/26°