Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii, dezamăgiţi de DRACONIDE: ploaia a alungat ploaia de stele. Se pregătesc ORIONIDELE

Publicat in Gandul, sâmbătă 8 octombrie 2011 · ·

În noaptea de 8 spre 9 octombrie, între orele 20:00 - 02:00, pe cerul României urma să fie vizibil un fenomen astronomic pe care l-am mai văzut doar bunicii noştri, în 1946. Mult-aşteptatul spectacol al Draconidelor a fost compromis însă de norii care au acoperit cerul în a doua parte a zilei şi de ploaie.

"Nu se poate vedea nimic, asta o ştie şi-un copil de clasa a II-a. Numai dacă e senin, fenomenul poate fi observat", mărturisea, sâmbătă seara, cu dezamăgire în glas, Adrian Şonka, reprezentantul Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală.

După ce aşteptase fenomenul la Observatorul Astronomic, expertul pleca spre acasă nefiind foarte optimist în ceea ce priveşte posibilitatea înseninării cerului. Şonka mai spera că poate, spre ora două noaptea, ploaia se va opri şi cerul se va însenina, astfel încât fenomenul să poată fi observat şi în România.

Cum au aşteptat românii Draconidele:Draconidele pun stăpânire pe cerul României sâmbătă seară

Ce sunt Draconidele

"Ploaia de stele" cunoscută sub numele de Draconide este rezultatul trecerii planetei noastre prin acelaşi loc prin care a trecut cometa 21 P/Giacobini-Zinner, informează site-ul NASA.

"Fenomenul are loc în fiecare an, dar în mod normal sunt vizibile aproximativ 10 - 20 de stele căzătoare. De această dată ne aşteptăm la o adevărată izbucnire", ne declarase, în cursul zilei, Adrian Şonka, precizând că "anul acesta Pământul va trece prin aceeaşi zonă prin care a trecut cometa în anii 1900 şi 1907".

Potrivit site-ului Observatorului, se estimează că anul acesta vor cădea 60 de meteori pe oră.

De ce diferă estimărille privind intensitatea ploii de stele

"Estimăm că vom observa până la 750 de meteori. Momentul în care se va produce acest fenomen va fi prielnic pentru observatorii din Orientul Mijlociu, din Nordul Africii şi din unele zone ale

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 41 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°