Premiul Nobel pentru Pace pe 2011 le-a fost acordat, ieri, preşedintelui Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, activistei africane Leymah Gbowee şi activistei yemenite Tawakkul Karman.
"Cele trei laureate sunt recompensate pentru eforturile nonviolente în favoarea siguranţei femeilor şi drepturilor acestora de a participa la procesele de pace", a declarat preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland, potrivit mediafax.ro.
Preşedinta Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, este prima femeie aleasă şef de stat pe continentul african. Sosită la putere după 14 ani de război civil, Johnson Sirleaf, în vârstă de 72 de ani, este un "simbol al noii Africi". Atribuirea Nobelului lui Johnson Sirleaf are loc cu patru zile înaintea unui scrutin prezidenţial în care această femeie angajată în reconstrucţia ţării candidează pentru un al doilea mandat.
Liberiana Leymah Gbowee este o activistă pacifistă care a contribuit la eforturile de pace din ţara sa, fiind supranumită "războinica pentru pace". Gbowee este la originea mai multor iniţiative pentru pace, îndemnând femeile să se roage pentru pacea globală, indiferent de religie.
Tawakel Karman, din Yemen, este o activistă pentru drepturile omului, jurnalistă şi politician. Ea este membră a mişcării Al-Islah şi se află la conducerea Organizaţiei Jurnaliste fără Lanţuri, pe care a creat-o în 2005.
Karman s-a declarat "fericită şi surprinsă" că a primit Premiul Nobel pentru Pace, anunţând că îl dedică activiştilor care au organizat revoltele din ţările arabe cunoscute sub denumirea "Primăvara arabă". "Este vorba de o mare onoare pentru toţi arabii, pentru musulmani şi femei. Dedic acest premiu tuturor activiştilor Primăverii arabe" , a declarat ea pentru postul de televiziune Al-Arabiya.
Ultimii 10 câştigători ai Premiului Nobel pentru Pace
2001 - Organizaţia Naţiunilor Unite şi secretaru