Între ora 22 şi 3 dimineaţa ar trebui să se poată vedea ploaia de stele căzătoare, Draconidele. Cu toate acestea, cerul ar putea fi acoperit de nori.
Astfel că, deşi România este considerată zona cea mai buna pentru obsevarea Draconidelor, am putea avea parte doar de o simpla ploaie.
Draconidele au fost numite astfel pentru că pare a veni din constelaţia Draco, aflată lângă strălucitoarea stea Vega, scrie RRA. Fenomenul apare atunci când Pământul trece prin acelaşi loc pe unde a trecut cometa Giacobini-Zinner între 1900 şi 1907.
Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, anul acesta intensitatea curentului de meteori va fi de aproximativ 60 pe oră, mai mare decât de obicei. Specialiştii ne recomandă să urmărim spectacolul ceresc din locuri cu o poluare luminoasă minima, în afara oraşelor.