Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transferat sau liber de contract? Cazul "Marius Constantin" ridică noi semne de întrebare

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

După ce joi au anunţat pentru prima oară că vor ataca la comisii şi chiar la TAS în cazul "Marius Constantin", dinamoviştii îşi pun întrebări şi despre modalitatea în care a ajuns jucătorul la Vaslui. "Câinii" vor să afle dacă fotbalistul a ajuns liber de contract la Vaslui sau între Rapid şi moldoveni a existat vreo înţelegere care ar fi fost contrară interdicţiilor la transfer primite de vasluieni de la UEFA.

Cazul "Marius Constantin" îşi joacă în fiecare zi noi episoade. Joi, dinamoviştii au spus că vor merge la comisii, iar apoi la TAS pentru a câştiga partida cu Vaslui la masa verde. Mai nou, cei din "Ştefan cel Mare" suspectează modul în care a fost adus fundaşul la Vaslui. În mod normal, stoperul nu putea fi legitimat decât din postura de jucător liber de contract, însă "câinilor" nu le vine să creadă că George Copos s-a putut descotorosi aşa de uşor de fotbalistul care în trecut era preferatul său. "La cum îl ştim noi pe Georgel, sigur a luat el ceva. Sau poate s-a făcut darnic peste noapte", a fost reacţia roş-albilor. Totuşi, "câinilor" le va fi greu să demonstreze acest lucru, însă dacă vor reuşi, acesta le poate uşura munca de convingere în faţa comisiilor.

Din punct de vedere regulamentar, sută la sută Vasluiul nu poate pierde meciul cu Dinamo. Marius Constantin şi-a terminat contractul cu Rapid în perioada de transferuri

Constantin Zotta, preşedinte executiv Vaslui

INIŢIATIVĂ- Se modernizează Victoria

Dinamoviştii au închis stadionul "Florea Dumitrache", fostul Victoria, iar partida de astăzi dintre Dinamo II şi Săgeata Năvodari, se va disputa pe arena centrală din "Ştefan cel Mare". Şefii au decis ca gazonul de pe Victoria să fie schimbat, astfel că în următoarele săptămâni aici nu se va disputa nicio partidă. Mai mult, acţionarii spun că vor să construiască şi o tribună, însă acest lucru nu este posibil fără acordul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°