Samson ar fi trebuit să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru audieri, fiind învinut de fals în documente secrete şi complicitate la înşelăciune. Săptămâna trecută, sediul asociaţiei a fost vizitat de procurorii DIICOT, care au ridicat mai multe documente. Voci din rândul revoluţionarilor susţin că şi apartamentul lui Samson ar fi fost „răvăşit" de trupele de mascaţi, în căutare de probe care să-l incrimineze.
„Nu mă pot pronunţa în legătură cu doarele în care era cercetat colegul şi prietenul nostru, dar vă pot spune sigur că asociaţia noastră este ţinta unor presiuni. Şi eu sunt ameninţat permanent de anumite persoane şi mă tem pentru viaţa mea. Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt foarte multe semne de întrebare în ceea ce priveşte sinuciderea lui Nicolae Samson. Eu îl ştiam ca pe un om puternic, care ţine la familia sa şi la noi", a declarat Dorin Lazăr Maior, preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Braşov. Priveghiul revoluţionarului Samson va avea loc la sediul Asociaţiei Revoluţionarilor din Braşov. Samson ar fi trebuit să se prezinte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru audieri, fiind învinut de fals în documente secrete şi complicitate la înşelăciune. Săptămâna trecută, sediul asociaţiei a fost vizitat de procurorii DIICOT, care au ridicat mai multe documente. Voci din rândul revoluţionarilor susţin că şi apartamentul lui Samson ar fi fost „răvăşit" de trupele de mascaţi, în căutare de probe care să-l incrimineze.
„Nu mă pot pronunţa în legătură cu doarele în care era cercetat colegul şi prietenul nostru, dar vă pot spune sigur că asociaţia noastră este ţinta unor presiuni. Şi eu sunt ameninţat permanent de anumite persoane şi mă tem pentru viaţa mea. Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt foarte multe semne de întrebare în ceea ce priveşte sinuciderea lui Nicolae Samson. Eu îl ştiam ca pe un om puternic,