Penitenciarul Oradea a semnat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi un acord de parteneriat cu Grupul Şcolar George Bariţiu, în baza cărora va demara proiectul "O zi în închisoare".
Concret, asta prevede că unii elevii de la Bariţiu vor petrece o zi în închisoare precum delicvenţii, pentru a conştientiza gravitatea consecinţelor faptelor ilegale. Astfel, iniţiatorii acţiunii îşi doresc să prevină delicvenţa juvenilă.
Pentru a li se întipări cât mai bine în minte ce înseamnă să fii deţinut, elevii vor fi duşi de la şcoală la Penitenciar cu duba cu care sunt duşi şi deţinuţii, vor vedea procedurile de întocmire a unui dosar de intrare în închisoare, vor sta o vreme în celule şi vor vedea cum se serveşte masa. "Practic, vor vedea programul unei zile obişnuite pentru deţinuţi", a explicat subcomisarul Adrian Bungău, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului.
Încă nu a fost stabilit programul acţiunii, în perioada următoare şcoala trebuind să identifice elevii dornici să participe la proiect.
Penitenciarul Oradea a semnat un protocol de colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi un acord de parteneriat cu Grupul Şcolar George Bariţiu, în baza cărora va demara proiectul "O zi în închisoare".
Concret, asta prevede că unii elevii de la Bariţiu vor petrece o zi în închisoare precum delicvenţii, pentru a conştientiza gravitatea consecinţelor faptelor ilegale. Astfel, iniţiatorii acţiunii îşi doresc să prevină delicvenţa juvenilă.
Pentru a li se întipări cât mai bine în minte ce înseamnă să fii deţinut, elevii vor fi duşi de la şcoală la Penitenciar cu duba cu care sunt duşi şi deţinuţii, vor vedea procedurile de întocmire a unui dosar de intrare în închisoare, vor sta o vreme în celule şi vor vedea cum se serveşte masa. "Practic, vor vedea programul unei zile obişnuite pentru deţinuţi", a explicat subcomisarul Adrian