Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leontina Ghiţ a făcut cea mai modernă grădiniţă din judeţ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Educatoarea Leontina Ghiţ s-a folosit de fondurile europene pentru a reabilita grădiniţa „Dumbrava minunată“. Statutul de ecogrădiniţă este întărit de o seră încălzită, în care copiii învaţă să cultive şi să îngrijească legume şi flori.

„Ştiam încă din copilărie că vreau să devin dascăl. Am intrat la Liceul Pedagogic din Zalău, loc în care dorinţa de a face ceva pentru copiii din satul meu s-a accentuat. Făceam practică la grădiniţele din oraş şi îmi doream şi pentru copiii din satul meu un loc frumos în care să beneficieze de educaţie aleasă”, povesteşte Leontina Ghiţ. Şi-a început cariera didactică la Grădiniţa cu Program Prelungit din Băiţa de sub Codru, un sătuc din judeţul Maramureş. „Era o clădire veche, unde aveam o sală cu pământ pe jos, dotată cu câteva măsuţe şi scăunele. Vara mai mergea, dar iarna era cumplit. Ca să pot încălzi sala, în drum spre grădiniţă adunam lemne de pe unde puteam, aprindeam focul în sobiţa de tuci şi apoi mergeam din casă în casă să aduc copiii la grădiniţă. Toate acestea m-au ambiţionat şi m-au ajutat să trec peste orice obstacol în drumul meu spre realizarea unei grădiniţe cel puţin la fel de frumoase ca şi cele la care îmi făcusem practica pedagogic“, spune cadrul didactic. Cu multă ambiţie şi sârg, în câţiva ani, grădiniţa din sătucul Băiţa de sub Codru a devenit „un mic palat al poveştilor şi întâmplărilor frumoase”.

Director timp de 15 ani

După Revoluţie, Leontina Ghiţ şi-a urmat soţul, ofiţer, la Satu Mare şi a devenit educatoare la Grădinţa „Tricotex“, devenită în anul 2004 „Dumbrava Minunată“, pe care a condus-o timp de 15 ani. Era o clădire veche, mohorâtă, improprie pentru ceea ce Leontina Ghiţ visa să le ofere copiilor din acea zonă. Visele ei au început să devină realitate odată cu posibilitatea accesării fondurilor europene. „Primul proiect l-am accesat în anul 2002. Era vorba despre promovarea educ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4 în Vrancea chiar după deschiderea secţiilor de votare

Mediafax acum 28 minute
Un cutremur de intensitate medie s-a produs duminică în zona Vrancea. Mişcarea seismică a fost înregistrată la puţin timp după deschiderea secţiilor de votare. Seismul a avut magnitudinea 4.

LIVE Alegeri prezidențiale 2024. Primul tur are loc astăzi / Secțiile de votare din toată țara s-au deschis la ora 7:00 / Unde poți vota și când vom afla primele rezultate

HotNews acum o ora
Secțiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidențiale 2024 s-au deschis duminică dimineață. Scrutinul se desfășoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 până la ora 21:00. În momentul închiderii secțiilor de votare vom afla și primele re

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum 31 minute
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Județul în care s-au dat amenzi de 7.500 de lei pentru continuarea campaniei electorale, cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale

Adevarul acum 43 minute
Autoritățile din Botoşani au aplicat sâmbătă, 23 noiembrie, şase sancţiuni contravenţionale pentru continuarea propagandei electorale, amenzile fiind în total de 7.500 de lei. Polițiștii cercetează alte cinci cazuri.

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 10 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

AEP Toate secțiile de votare din țară au fost deschise începând cu ora 7.00

Ziua Constanta acum 35 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României. AEP le reamintește competito

Cât l-a costat pe un şofer de BMW faptul că şi-a împodobit bolidul cu luminiţe, ca pe bradul de Crăciun/ A rămas şi fără certificatul de înmatriculare al maşinii VIDEO

News.ro acum 12 ore
Un şofer din Vâlcea are de plătit o amendă considerabilă pentru că şi-a împodobit BMW-ul cu leduri luminoase, ca pe bradul de Crăciun. Poliţiştii care l-au oprit în trafic nu doar că l-au sancţionat contravenţional, dar i-au ridicat şi certificatul

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°