Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Schema de împărţire a puterii în teritoriu într-o guvernare USL: ce i-a cerut Crin Antonescu lui Victor Ponta

Publicat in Gandul, sâmbătă 8 octombrie 2011 ·

Liberalii vor să deţină mai multe funcţii de prefect decât PSD după alegerile parlamentare pentru a echilibra raportul de putere în cadrul USL.

În cadrul negocierilor dintre Alianţa de Centru Dreapta (PNL-PC) şi PSD s-a pus şi problema modului în care vor fi împărţite prefecturile, dacă USL va ajunge la putere. Liberalii au venit cu o variantă care i-a nemulţumit total pe baronii PSD, solicitând ca în judeţele unde social-democraţii au preşedinte de Consiliu Judeţean funcţia de prefect să revină celor de la ACD.

În momentul de faţă s-a stabilit ca PSD să aibă candidaţi pentru 22 de preşedinţii de CJ, iar ACD pentru 19. Din start, social-democraţii au un avantaj major, ei având în funcţie 16 preşedinţi de Consiliu Judeţean, în timp ce liberalii au doar cinci. Deşi numărul de candidaţi este relativ egal, cei din ACD pornesc cu şansa a doua în multe judeţe la alegerile locale, deoarece au fost repartizaţi în fiefuri ale baronilor PDL.

Conştienţi de această realitate, liberalii încearcă să contrabalanseze raportul de putere ce va exista după alegeri. Surse din conducerea PNL au declarat, pentru gândul, că prin schema propusă de ei se va egaliza puterea deţinută de cele două componente ale USL.

"PSD va avea cu siguranţă mai multe Consilii Judeţene. Este normal ca noi să avem mai multe prefecturi pentru ca fiecare să aibă un cuvânt de spus în toate judeţele. USL trebuie să existe instituţional în fiecare judeţ", au precizat sursele citate.

Schema propusă de PNL are şi un alt scop. "Nu dorim să existe judeţe dominate de PSD 100%, iar organizaţiile noastre să simtă că nu au niciun beneficiu de pe urma câştigării puterii. Fiecare partid trebuie să îşi motiveze activul pentru că altfel ne vom trezi că PSD sau PNL va spune că a câştigat de unul singur puterea într-un judeţ. De aceea, am constituit USL să fim împreună şi să învingem PDL folosi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum o ora
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 3 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

NBC News: Cum impulsionează Elon Musk politica de extremă-dreapta din întreaga lume / Influenţa globală a miliardarului / Pe listă se află şi România

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk a încurajat mişcările politice, politicile şi administraţiile de dreapta în cel puţin 18 ţări, în cadrul unei campanii globale de reducere a imigraţiei şi de limitare a reglementării afacerilor, potrivit unei analize a activită

UE pregătește restricții la importuri pentru a-și proteja fermierii. Produse din SUA, primele vizate

Ziare.com acum 4 ore
Bruxelles-ul vrea reguli mai stricte pentru produsele agricole importate Uniunea Europeană ia în considerare impunerea unor restricții mai dure la importurile de produse alimentare care nu respectă standardele europene, o decizie ce ar putea duce la

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°