Cu patru ani înainte de moartea sa, soprana de talie internaţională l-a primit în casa ei din Bucureşti pe un corespondent al Arhivelor Olteniei

Bucureşti, 25 ianuarie 1922. Nicolae Silvestru stă de vorbă cu Elena Theodorini, proaspăt întoarsă de peste hotare. „Cititorii noştri şi publicul în general, mai ales cel din Craiova, se vor bucura negreşit aflând că marea noastră artistă Elena Theodorini s’a reîntors curând în ţară. După o splendidă carieră artistică de 22 de ani, făcută în teatrele din străinătate, D-sa s’a retras, acum 17 ani, de pe scenă. Deşi se găsea în plină glorie, a decis să se retragă, pentru a-şi păstra întreagă şi neştirbită reputaţia de care se bucura“.

Autorul articolului a anticipat reacţia cititorilor. „Veţi zice: cochetărie feminină. Nu: inteligenţă. Dacă toţi savanţii, artiştii, oamenii de Stat etc. ar gândi ca ilustra Theodorini, am cultiva astăzi amintirea mai multor celebrităţi, în toate ramurile de activitate... Diva Theodorini a ţinut să părăsească teatrul, iar nu teatrul s’o părăsească pe dânsa. De aceea trăieşte şi acum în aceiaş vază şi e înconjurată de stima tuturor“.

Fiică a Craiovei, Elena Theodorini îşi părăsise oraşul natal la frageda vârstă de 14 ani, ca să studieze muzica la Milano, mulţumită unei burse oferite de regina Elisabeta. Cu multă muncă şi cu talentu-i binecunoscut, ea a făcut ceva la care mulţi doar visau: a fost prima artistă din România care a cântat pe scena teatrului Scala din Milano. „Măiastra privighetoare trebuia să-şi ia sborul în lumea largă, care să-i aducă nemurirea. M-a primit amical, în locuinţa în care e găzduită de nepoţii săi, D-na şi D-l avocat Ţipoia. Am convorbit îndelung despre fericitele vremuri de odinioară, a căror amintire o păstrăm cu toţii vie în mintea şi în sufletele noastre, - am vorbit despre prezentul artistic, ca şi pentru planurile pentru viitor, pe care îl putem