Dacă în urmă cu câţiva ani bucureştenii mergeau la consultaţii astrologice ca să afle dacă astrele le vor aduce bani sau succes în carieră, acum sunt preocupaţi de problemele inimii. Potrivit astrologului Maria Sârbu, dragostea este cea care îi face pe bucureşteni să dea şi până la 300 de lei pe şedinţă.
“Dragostea este aspectul de care se interesează bucureştenii. Vor să ştie dacă sunt compatibili cu persoana cu care sunt sau s-au certat cu persoana respectivă şi vor să ştie de unde vine problema sau caută pe cineva şi vor să ştie ce să caute”, explică astrologul Maria Sârbu.
Pe lângă puţinii sceptici care îi calcă pragul, majoritatea celor care vin la astrolog sunt mai mult decât siguri că vor găsi un răspuns în astre, dacă pe pământ nu se întrezăreşte nicio luminiţă. “Vin persoane care au mai fost în urmă cu cinci ani şi se întorc şi îmi spun că tot ce le-am spus a fost adevărat. Cel mai important când mergi la cineva care are o profesie spirituală, aşa cum este cea de astrolog, e să mergi cu inima deschisă, dacă eşti nehotărât, spui că vrei să afli şi nu prea, mai bine nu te duci”, mai spune astrologul. La început clienţilor li se citeşte harta astrală, pe baza datei şi locului naşterii şi apoi este interpretată.
Cum ne influenţează luna plină
De altfel, bucureştenii au început să-şi piardă drumul în viaţă din cauza unor blocaje energetice. “De exemplu, la tineri de 18 ani, dacă îi întreb ce vor să facă ştiu exact care este traseul lor, cu cât înaintezi în vârstă, e mai greu să-ţi găseşti drumul. Îmi vine să râd uneori că ceea ce-mi spun ei văd şi eu pe hartă. Când suntem tineri ştim toţi cum vrem să fie viaţa noastră, apoi ne pierdem, intrăm în labirinturi personale pentru că orice lucruşor ne influenţează existenţa. Chiar şi muzica pe care o ascultăm. Ne influenţează timpul, ora, minutul, secunda”, explică astrologul.
@N