Alina Alupoaei, 24 de ani, este cea care a refuzat să mai pună ziarul Tricolorul pe site după ce Corneliu Vadim Tudor a făcut-o “obeză obraznică”. Pentru boicotul ei, liderul PRM a dat-o afară din partid, însă aproape toată organizaţia de tineret s-a solidarizat cu ea. În acest moment site-urile PRM sunt tot stăpânite de tineri, iar Vadim a dizolvat organizaţia lor, de 7.000 de membri.
UPDATE Vadim despre „revoltaţii” din partid: Profitori şi fripturişti ordinari
Urmare a boicotului tinerilor din PRM, Vadim a declarat pentru „Adevărul" că va lansa două noi site-uri, care să găzduiască publicaţiile pe care „le menţine cu greu în viaţă, pentru a-l da afară pe porcul de Băsescu". Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu numai că nu regretă faptul că i-a dat afară pe tinerii din partid care l-au înfruntat, dar îi şi acuză că, „profitori ordinari şi fripturişti cum sunt", i-au furat site-urile ziarelor „Tricolorul" şi „România Mare", pentru care el îşi dă leafa de europarlamentar şi chiar se împrumută să le menţină. Citește aici toată reacția lui Vadim!
Povestea tinerei care l-a sfidat pe Vadim
Alina Alupoaei este din Suceava, a terminat ASE în Bucureşti, are o firmă de comerţ online şi administrează singură cele 2 site-uri ale publicaţiilor PRM: romare.ro şi ziarultricolorul.ro. Spune că face asta de la începutul anului şi din banii ei. Este şi vicepreşedintele Organizaţiei de Tineret România Mare (OTRM), calitate în care a organizat mai multe acţiuni sociale cu tinerii pentru partid. Face totul voluntar şi datorită acestui lucru a primit sprijinul organizaţiei de tineret, care s-a solidarizat cu ea, fără teamă de Vadim.
Ce spun tinerii despre Vadim: "Noi vrem să vorbim cu domnul preşedinte, dar Marius Marinescu îl ascunde de noi"
„Facem site-ul cu banii noştri”
Tânăra a picat în dizgraţia liderului PRM du