Accidentul a avut loc în apropiere de cabana Dochia. Un pietrean a alunecat pe gheaţă şi şi-a fracturat piciorul în timp ce încerca să coboare muntele.
Conform dispecerului de la Staţia Meteo Piatra Neamţ, duminică dimineaţa s-au înregistrat temperaturi de minus 4 grade Celsius pe Ceahlău, iar stratul de zăpadă măsura 11 centimetri.
„ Accidentul a avut loc în jurul orei 14.00. Un bărbat din Piatra Neamţ a alunecat pe gheaţa formată pe stânci, în preajma Detunatelor, şi are o fractură la membrul inferior. Echipajul de intervenţie îi acordă acum primul ajutor. După aceea, victima va fi transportată până la baza muntelui, unde va fi preluată de o ambulanţă", a spus Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
Pe munte viscoleşte, iar vizibilitatea este redusă din cauza ceţii.
Turiştii care s-au aventurat în acest weekend pe Ceahlău au avut parte de prima ninsoare din an. „Duminică dimineaţa erau minus 4 grade Celsius, iar stratul de zăpadă pe platou era de 11 centimetri. Ninge cam până pe la cota 1.200“, a spus dispecerul de serviciu de la Staţia Meteo Piatra Neamţ.
În staţiunea Durău, în schimb, plouă şi este vânt puternic. „În jurul orei 12.00 erau 3 grade Celsius. E o vreme urâtă şi plouă. Abia spre seară ne aşteptăm să ningă şi aici“, a spus Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.