Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din studentă, soţie. Povestea de iubire dintre Laurene şi Steve Jobs

Publicat in Romania Libera, duminică 9 octombrie 2011 ·

"Cel mai greu lucru", spunea Steve Jobs, "este să încerci să ai o viaţă personală şi în acelaşi timp să munceşti din greu". Cu toate acestea, Jobs pare să fi reuşit. Laurene Powell Jobs este cea care i-a stat alături co-fondatorului Apple în ultimii 21 de ani. Fosta lui studentă, Laurene, este şi mai discretă decât a fost soţul ei, rareori făcându-şi apariţia în public alături de el.

Laurene l-a cunoscut pe cel care avea să îi fie soţ, la Universitatea de la Standford, în 1990, unde ea urma cursurile unui MBA, iar Steve Jobs a fost invitat, în calitate de antreprenor, să ţină un discurs. Într-un moment în care cariera lui Jobs părea să stagneze - fusese dat afară de la Apple, companie pe care a fondat-o şi se gândea chiar să plece din Sillicon Valley (locul unde toate marile companii tehnologice îşi au sediul), apariţia Laurenei i-a schimbat viaţa.

După cum, chiar el mărturiseşte "în următorii cinci ani (n.r. după ce a fost nevoit să plece de la Apple), am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea."

Jobs a mărturisit într-un interviu cum s-a decis să o invite la cină, pentru prima dată, pe frumoasa studentă blondă: "Eram în parcare, cu cheile în contact şi m-am gândit: "Dacă ar fi ultima mea noapte pe Pământ m-aş duce mai degrabă la cina de afaceri sau aş ieşi în oraş cu această femeie?". Atunci, s-a decis, a alergat prin parcare şi a întrebat-o dacă nu ar vrea să cineze împreună.

S-au îndrăgostit şi, în mod firesc, un an mai târziu s-au căsătorit, iar ceremonia, care a avut loc în parcul naţional Yosemite, a fost oficiată de un călugăr budist, prieten cu Steve Jobs.

Apoi, au venit pe lume şi cei trei copii ai cuplului: băiatul, Reed, în 1991, şi cele două fete Erin, în 1995, şi Eve, în 1998. La începutul anilor 1990, din cauza falimentului NeXT, o altă companie pe c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 4 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Miniştrii de externe din UE, convocaţi pentru o reuniune specială marţi, privind conflictul dintre Israel și Iran

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marţi o reuniune specială a miniştrilor de externe ai blocului comunitar pentru a discuta despre conflictul dintre Israel şi Iran, a

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 3 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum 3 ore
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 5 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/26°
joi

19°/31°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/26°
mar.

19°/25°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/28°
mar.

15°/24°
mie.

13°/24°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

15°/28°
mie.

15°/31°
joi

17°/33°