În mod normal, la cum a jucat România, n-ar fi trebuit să rateze victoria cu Belarus nici dacă ar fi picat un meteorit pe teren în timpul meciului.

Dar, de multe ori, erorile umane acţionează mai abrupt decât catastrofele naturale. De primul gol al ex-sovieticilor nu mai vorbim, acolo cadoul lui Moţi pentru Kornilenko a fost evident, iar în acele momente ne-a părut rău că Goian era suspendat şi că Gardoş n-avea meciuri în picioare.

Dar puteam să-l evităm, cu puţină inteligenţă, şi pe cel de-al doilea. Să ne amintim puţin contextul: în plin avânt al nostru, când aveam 2-1, când Mutu, după ce dăduse două goluri, se căznea să facă şi puţin spectacol şi trimitea foarfeci peste poartă, selecţionerului i-a venit ideea unei schimbări: Cociş în locul lui Lazăr. Adică ieşea un mijlocaş central defensiv, cu rol de securizare, pentru a face loc unui alt mijlocaş cu valenţe ceva mai ofensive. Adică noi, în loc să ţinem de rezultat, făceam schimbări ofensive, ca nu cumva să piardă publicul ocazia de a-i huidui atât pe Cociş, cât şi pe Piţurcă.

Până la urmă, s-a întâmplat exact ce era logic să se întâmple: atacul fatal nouă a plecat din zona centrală, unde nu mai era Lazăr şi de unde lipsea Cociş, iar faza a ajuns în zona stângă a defensivei noastre. Aici, tot meciul a fost spaţiu imens între Moţi şi Raţ - de obicei, în asemenea situaţii, lateralul strânge în centru, nu se duce centralul în margine -, plus că Raţ n-a fost ajutat de perechea sa de pe bandă, care în mod normal trebuia să fie Adrian Cristea. Aşa că bieloruşilor nu le-a fost foarte greu să egaleze a doua oară printr-un sistem defensiv care practic invita să fie străpuns.

Iar lovitura a venit târziu, în minutul 82, când practic îţi vine greu s-o iei iarăşi de la capăt după ce ai dominat şi ai alergat un meci întreg.