Am fost de cîteva ori la stat, am stat prea mult la coadă şi cînd am ajuns acolo specialistul m-a programat la cabinetul lui particular. Sau: am stat ce-am stat la un consult la stat pînă cînd am ajuns tot la privat. Cam aşa începe povestea dacă ai o problemă de sănătate.

Pentru cei mai mulţi – i-aş numi pseudo-progresişti inconştienţi – soluţia e una singură: privatizare. Cam tot aşa cum soluţia la orice investiţie economică e autostrada şi cheltuieli şi mai mari, de preferinţă dinspre stat înspre privat. Cam tot aşa cum soluţia la criza învăţămîntului este plata. Ca-n America, nu?

Acum o săptămînă, Criticatac a deschis o temă despre sănătate. Unul dintre materiale: un interviu cu medicul Florin Chirculescu, şeful secţiei de chirurgie toracică de la Municipal. Specialistul vorbeşte despre privatizare, despre chinurile cotidiene ale medicilor în spitale, despre exodul personalului spitalicesc în acest interviu video.

Însă una dintre cele mai problematice zone este exact formularea clară a CENEDORIM? Deja am impus manageri de spital. Mersul e foarte clar înspre privatizarea unei foarte bune părţi din sistem, cum excelent remarca Ciprian Domnişoru. Statul pretinde că reformează cînd de fapt lărgeşte noi pieţe, aşa cum a făcut şi cu asigurările, şi cu energia, şi cu învăţămîntul superior. Şi o face iresponsabil, fără reglementări ferme, fără plan. Cît despre noi, simplul fapt că vorbim despre sănătate despre o zonă pe care am putea-o rentabiliza mă face să cred că uneori ne merităm soarta.

Chirculescu a şi scris un text despre relaţia problematică manager-medic aşa cum i-a fost povestită de un coleg din Germania. Un bun moment să medităm în al 12-lea ceas la întrebarea aceea naivă “sănătatea e un drept sau un business?”:

Acum doi ani am stat de vorbă cu un coleg care practică în Germaniaşi m-am plâns de conflictul care survine între medic