De la muzică la ştiri e cale lungă... dar mezzosoprana Marina Staicu, prezentator tv la Antena 1 Ploieşti acum, a parcurs-o într-o secundă. O clipă i-a fost suficientă să realizeze că există pe lume şi alte lucruri care o împlinesc în afară de muzică, iar televiziunea şi radioul se numără printre ele.
De mică i-a plăcut să cânte şi, din câte povesteşte ea, nu era petrecere în familie la care să nu se dea un pic în spectacol. „Am ştiut încă de atunci că vreau să fac muzică şi că eu «când voi fi mare» voi fi cântăreaţă. Aşa că am ajuns, inevitabil, la Liceul de Artă Ploieşti. Am făcut patru ani de chitară clasică, în gimnaziu, pentru că studiul la canto începea dintr-a IX a, iar cand a venit vremea liceului, am ajuns, în sfârşit, acolo unde mi-am dorit încă de mică, la canto", ne-a povestit Marina. A urmat Facultatea de muzică, la Universitatea Transilvania-Braşov, secţia canto, pe care a terminat-o şefă de promoţie.
Muzica, dragostea vieţii!
A iubit muzica clasică, iar pe parcurs ce a cunoscut-o şi a înţeles-o mai bine s-a îndrăgostit pentru totdeauna de sunetul ei. Iar muzica şi munca au recompensat-o cu multitudinea de premii I câştigate la concursuri naţionale. Trei ani la rând, a obţinut Premiul I şi Premiul Special al Fundaţiei George Enescu din SUA, dar şi Premiul Special din partea Uniunii Criticilor şi Muzicologilor din România la Concursul Naţional „Paul Constantinescu" Ploieşti, premiul I l-a câştigat şi la Concursul Naţional „Marţian Negrea" Ploieşti, Concursul Naţional de Interpretare Vocală „Norbert Petri" Braşov şi la Concursul Naţional „George Constantinescu" Tulcea. „Dar poate cel mai important este premiul I obţinut în 2001 la Olimpiada Naţională de Muzicăce a avut loc la Bucureşti. Şi, pe lângă premiile şi participările la concursuri, foarte aproape de sufletul meu au rămas cele două concerte pe care le-am susţinut alături de orchest