Nu cere mai mult decat poti sa duci - e o vorba veche si inteleapta. In cazul nostru, la asta se reduce totul - blestemul lui "habar n-am". Exista o obsesie in randul democrat liberalilor in privinta castigarii algerilor de anul viitor. Care mai de care, cum deschide gura, profeteste cata forta va emana si cat de categoric se va impune partidul in fata adversarilor. E de inteles.
Necesitatea de a-i asigura presedintelui un mandat linistit la Cotroceni, frica de haituirea in catuse pe la DNA de catre viitoarea putere, spaima in fata saraciei dupa deconectarea de la banul public - toate sunt motive suficient de temeinice incat pedelistii sa viseze si noaptea ca vor castiga viitoarele alegeri.
Dincolo de asta, cred ca pe fiecare democrat liberal ar trebui sa-l stranga in spate posibilitatea de a continua la guvernare si dupa 2012. Gandul ca vor fi obligati sa faca fata unei crize si mai profunde decat cea pe care duc din 2008 incoace. In conditiile in care nimeni nu mai stie ce sa spuna si ce sa faca, cand cele mai respectabile institutii mondiale, atat cat pot fi ele, transmit mesaje contradictorii si tot mai alarmiste, obsesia si ardoarea cu care PDL se agata de putere pare cel putin suspecta.
Un laureat al premiului Nobel declara ca singura solutie pentru a iesi din criza este sa cheltuim cat mai mult, mai ceva decat in perioada buna. Un alt premiat sustine ca doar un al treilea razboi mondial ne-ar mai salva din ghearele recesiunii, in timp ce o multime de analisti cred ca doar cumpatarea si economisirea ar mai putea opri lumea din drumul catre colaps. Si, pentru ca asteptarea sa nu mai fie prelungita, unii reprezentanti ai FMI pur si simplu prezic prabusirea Europei in urmatoarele doua saptamani.
Asta ca sa nu isi mai faca nimeni iluzii ca exista un adevar suprem pe care cineva l-ar fi obtinut in urma unei iluminari.
