Profesorul de ortopedie Andrei Firică îşi aminteşte că atunci când a ales să devină ortoped în clinica de specialitate a fost învăluit de un nor atotcuprinzător de praf de ghips, deoarece mai toate fracturile erau imobilizate în „carcase” uriaşe de ghips.
Acum s-a schimbat macazul. Foarte multe dintre fracturi sunt rezolvate chirurgical, se soluţionează cu implantarea de piese de metal pentru a favoriza repararea osului. Care este strategia de a acţiona în cazul unei fracturi. Ortopedul trebuie să realinieze fragmentele osoase pentru a aduce osul cât mai aproape de forma iniţială. Această realiniere se numeşte reducere şi ea se face sub anestezie.
Osul rearanjat este supus stabilizării ortopedice prin aparatul ghipsat. Omul va păşi o perioadă ajutat de un cadru, de cârjă. Când realinierea nu se poate realiza ortopedic se apelează la chirurgie. După realinierea fragmentelor osoase prin intervenţie chirurgicală, stabilizarea se face prin implanturi metalice. Se montează şuruburi, plăci, cercuri de sârmă cu broşe sau fără. Se mai poate introduce o tijă metalică în canalul medular. E bine ca, după un an-un an şi jumătate, aceste implanturi metalice să fie scoase pentru a nu se lenevi osul, care este conceput să lucreze încărcat cu forţe. Soluţia chirurgicală şi implanturile de metal nu mai au nevoie de imobilizare lungă în ghips, ştiut fiind că prin nemişcare se topesc şi muşchii. Recuperarea poate începe chiar după una-două zile. Ce trebuie să facă suferindul şi oamenii din jur când se bănuieşte că a intervenit o fractură.
În primul rând, să nu fie mişcat piciorul, să nu fie mişcată mâna, pentru că orice mişcare poate accentua leziunile provocate de traumatisme. Trebuie montate atele de lemn pentru ca segmentul de os să fie în nemişcare. Dacă accidentul a fost la picior, omul nu trebuie să calce pe acel picior. Bolnavul să stea întins
