Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Tocală: Se pare că Hardy nu consumase alcool!

Publicat in Cancan, duminică 9 octombrie 2011 ·

"Hardy a ajuns dimineaţă la Bucureşti, cu traumatism cranio-cerebral, cu mai multe hematoame. A fost operat de dr. Crăciunaş, unul dintre cei mai buni neurochirurghi din România, care a respectat toată procedura internaţională. A luat legătura cu ambasada, cu familia, din partea căreia a obţinut consimţământul pentru toate procedurile. Familia lui a ştiut pas cu pas ce se întâmplă. Din păcate, a făcut primul stop pe masa de operaţie, a fost resuscitat, dar a urmat al doilea, la terapie intensivă şi s-a terminat totul. A fost doar un copil, avea 23 de ani, era şi el fericit că a jucat foarte bine sâmbătă seara şi a ieşit la dans cu colegii. S-au luat probe pentru depistarea gradului de alcoolemie şi rezultatele vor fi anunţate după autopsie, care va avea loc mâine. Din ce am înţeles, primele informaţii au relevat că Hardy nu consumase alcool. Nu era nici băutor, nici consumator de droguri, ci doar un copil, care venise să joace baschet în România, direct de pe băncile şcolii. Probabil câştiga vreo 1000 de euro, iar banii îi trimitea acasă, familiei", a declarat Carmen Tocală după ce a părăsit Spitalul "Bagdasar-Arseni", unde a decedat baschetbalistul de la CSŞ Giurgiu, care urma să fie transportat la IML.

"Hardy a ajuns dimineaţă la Bucureşti, cu traumatism cranio-cerebral, cu mai multe hematoame. A fost operat de dr. Crăciunaş, unul dintre cei mai buni neurochirurghi din România, care a respectat toată procedura internaţională. A luat legătura cu ambasada, cu familia, din partea căreia a obţinut consimţământul pentru toate procedurile. Familia lui a ştiut pas cu pas ce se întâmplă. Din păcate, a făcut primul stop pe masa de operaţie, a fost resuscitat, dar a urmat al doilea, la terapie intensivă şi s-a terminat totul. A fost doar un copil, avea 23 de ani, era şi el fericit că a jucat foarte bine sâmbătă seara şi a ieşit la dans cu colegii. S-au

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 27 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°