La sfârşitul săptămânii trecute, 29 de presari mureşeni au efectuat o vizită de documentare la Roşia Montană. Despre proiectul de acolo s-au scris şi se vor scrie, încă multe, dar ceea ce frapează la faţa locului sunt lucrurile simple. La Roşia Montană se poluează. Primul aspect nelalocul lui care îţi iese în evidenţă când începi să urci spre Roşia este pârâiaşul care curge pe lângă drum. Culoarea acestuia nu poate să nu sară în evidenţă, un maro roşcat fieros în care nu-ţi poţi imagina existenţa vreunei forme de viaţă.

Rocile cu conţinut de sulf

Acum la exploatarea de la Roşia nu se întâmplă nimic. Camioane şi excavatoare ruginesc pe marginea drumului şi locul este împânzit de semne care restricţionează accesul, zona nefiind foarte stabilă. Ajungem pe cariera de la Cârnic şi ghidul nostru ne prezintă o serie de date tehnice, dar din nou culoarea maronie, chiar negricioasă a rocii îmi dă de gândit. Întreb naiv de ce arată aşa roca? “Rocile cu conţinut de sulf, în contact cu oxigenul şi apa, au dat naştere unei soluţii slabe de acid sulfuric, care a dizolvat metalele grele din rocă şi, împreună cu acestea, a ajuns treptat în apele de suprafaţă sau în cele subterane, poluându-le”, îmi explică ghidul. Este un lucru întâlnit la toate exploataţiile miniere care nu au fost închise conform standardelor, aflu în continuare.

Poluarea de care nu-i pasă nimănui

Metalele care se scurg în apele de suprafaţă, metale grele precum cadmiu şi arseniu fac ca aceste pârâiaşe să fie extrem de acide, având un ph de 2,5-2,7 sau, dacă vreţi, la fel ca şi Coca Cola. “Era aici un bătrân care lucra la mină şi îşi ţinea picioarele în apa asta să nu mai transpire”, ne povesteşte o localinică. Reprezentanţii RMGC ne spun că se pregăteşte montarea unei staţii mobile de epurare a apei pe pârâul prinicipal de la Roşia care ajunge în Arieş şi că cel mai probabil aceasta v